(3 partide in 3 jucatori):
In Mille Fiori, suntem producatori de sticla, careia o sa ii dam diferite culori si forme si o s-o exportam cu ajutorul vaselor. Cam asta ar ar fi tematica, insa exceptand faptul ca piesele de joc semi-transparente, arata precum niste bucati de sticla, tematica este zero si nu ne captiveaza in vreo poveste aparte. Jocul in sine, este un drafting game tensionant cu un board destul de incarcat la prima vedere, cu tot felul de forme si hieroglife ce par greu de inteles si tinut minte. In realitate insa jocul e destul de simplu si bine realizat, incat dupa o runda fiecare sa stie ce se intampla pe acea plansa.
Plansa e impartita in 6 joculete, unele cu ceva asemanari, altele fara vreo legatura intre ele. Vom avea o mana de carti din care o sa oprim ca in orice joc de drafting, ceea ce dorim, o sa dam mai departe celelalte carti catre jucatorul vecin si apoi pe rand, fiecare va juca acea carte recent oprita. Cartile reprezinta locul de pe plansa unde o sa iti asezi piesa din culoarea ta. Primul joculet te rasplateste cu cate 1 punct pentru fiecare piesa de-a ta vecina cu cea pe care tocmai ai asezat-o. Al doilea iti da suma tuturor punctelor pieselor vecine dintr-o insiruire, de fiecare data, ceea ce va duce la sume ametitoare, daca cineva nu iti rupe sirul. In urmatoarele doua incerci sa asezi piesele intr-o forma de piramida incercand sa respecti fi formele de sub ele, pentru a dubla punctajul. Urmatorul se refera la incarcarea navelor cu obiecte de sticla, iar in ultima faza avem cate o piesa vaporas, care va tot inainta, si unde te opresti, o sa iti ofere bonusuri sau puncte.
Practic, dupa fiecare carte aleasa si asezare a unei piese, o sa tot primesti puncte, si iar puncte dar si bonusuri peste bonusuri, pana o sa iti iasa punctele pe ochi si pe urechi. Un joc ce iti spune inca de la prima mutare: "Ia si tu 5 puncte, ia si tu 7 puncte, poftim si pentru tine 4 puncte! Puncte pentru toata lumea!!!" Iar asta nu are cum sa nu imi aminteasca imediat de jocurile lui Feld si mania lui pentru puncte si bonusuri pentru orice mutare faci. Da, e mai simplut decat jocurile lui Feld, poate l-as compara la complexitate cu Castles of Tuscany de la Feld. Dar e tot o salata de puncte cu multe mini-joculete pe plansa (vezi Trajan).
Cateva puncte negative:
Haterii ar putea spune ca intervine "luck of the draw", pentru ca daca nu ajung pe mana ta cartile pe baza carora tu ti-ai creat strategia, o sa pierzi si clar, jucatorul cu mai mult noroc, o sa castige. Doar ca o strategie de lunga durata e mai greu de realizat aici. Da, poti sa iti faci niste calcule dupa primele 2-3 ture, in functie de ce piese ai jucat si sa incerci sa te legi pe viitor de ele, dar Mille Fiori e mai mult un joc bazat pe oportunitate si de maximizare imediata a punctelor. Adica, daca am sansa sa primesc de la vecin o mana de carti unde se afla una ce mie mi-ar da 10 puncte, cel mai probabil ar fi sa o aleg pe aceea, decat sa iau o carte ce imi da doar 2 puncte, dar sa ma gandesc ca peste 6 runde am sanse sa acumulez 20, daca am noroc si imi vin carti din aceeasi categorie. Asa ca in functie de strategia fiecaruia, unii pot considera ca jocul are o doza importanta de noroc datorita cartilor extrase. Pentru mine insa nu e important acest aspect.
Un alt lucru care poate fi privit negativ, e lipsa completa a tematicii. Iar cei care nu sunt fanii jocurilor in care poti face +200 puncte si in care iei puncte continuu, posibil sa nu fie cel mai potrivit pentru ei. Nu pot sa confirm cat de bun e jocul pentru 2 jucatori, fiind un joc cu area control, cred ca exista ceva varianta de setup.
Concluzie:
Pentru mine insa, jocul este o surpriza foarte placuta. Probabil jocul cel mai bun pe care l-am jucat pana acum de la Knizia, si am jucat multe de la el. Ofera momente de tensiune, momente de satisfactie cand ai reusit sa iei 30 puncte intr-o singura tura, activand multe bonusuri, iar iconitele si cartile sunt usor de invatat si retinut. Imi place stilul nou adoptat si noua "inspiratie" pe care a preluat-o din jocurile lui Feld. Daca va continua asa, o sa urce vertiginos pe scara designerilor mei preferati. Iar in review-ul urmator o sa vorbesc tot despre Knizia si noul sau stil Feldian. Asa ca, ramaneti pe frecventa! Nota 8.9
