Toată lumea a auzit de progres.
Sau, chiar dacă nu l-aţi recunoscut sub aceasta denumire pretenţiosă, sigur l-aţi experimentat pe pielea personală la un moment sau altul.
Dacă, într-un final ai înţeles că 2+2 fac 4 şi nu 3 cum insistent susţineai, se poate zice că ai „suferit” un progres matematic remarcabil. Dacă ai reuşit (în sfârşit!) să-ţi faci o prietenă...ooo, ce progres de la momentele de solitudine! Dacă-ţi creşte colecţia de la unul la două jocuri se cheamă că ai progresat: ţi-ai dublat posesiunile ludice! Când îţi schimbi tricicleta pe o trotinetă ai putea zice că ai învăţat să mergi pe 2 roţi...un progres personal remarcabil! Sau nu?!? Ba chiar sunt convins că există şi copii ai unor etnii reprezentative numiţi aşa... Progres, mânca-ţi-aş!
Părerea general răspândită este că e floare la ureche să faci jocurile de societate: te culci seara cu o idee în cap şi dimineaţa găseşti pe calculator toate fişierele de grafică şi text, cu regulament cu tot. Tradus şi-n 3 limbi de circulaţie, desigur!
Ei bine, nu-i chiar aşa! Nu-mi place să fiu chiar eu distrugătorul de iluzii dar cum a căzut măgăreaţa pe mine...
La un moment dat o să-mi mulţumiţi! (sper că mai devreme, mai degrabă decât mai târziu).
Treaba stă cam aşa: mai întâi e ideea, bineînţeles. Proprietarul ideii, dacă e hotărât, merge mai departe şi-i dă ideii o formă brută. Adică ciopârţeşte nişte hârtii sau cartoane, mâzgăleşte şi el câteva linii pe ceva ce seamănă cu o planşă de joc şi/sau nişte cărţi, scrijeleşte câteva litere pe ici pe colo.
În momentul în care crede că e posibil ca şi altcineva să înţeleagă cam ce-a vrut el să facă p-acolo, devalizează alte jocuri de componente şi se apucă să caute victime pe care să experimenteze.
Dacă vreuna dintre victime (sau mai multe, dacă se aliniază perfect planetele) reuşeşte să supravieţuiască experienţei, e torturată până divulgă toate informaţiile preţioase pe care le-a acumulat. Adică părerile despre joc: cum i s-a părut, ce merge şi mai ales ce pare să nu funcţioneze.
Autorul bagă la cap şi corectează ce crede el de cuviință.
După care repetă procesul cu alte victime (rareori aceleaşi) până se declară mulţumit...sau nu mai are pe cine să păcălească.
Ca o paranteză, ăsta mi s-a părut unul dintre dezavantajele majore ale meseriei de creator de jocuri: trebuie să te muţi frecvent dintr-un loc în altul pentru că epuizezi destul de repede rezerva de jucători de încercare dintr-o zonă. Sper că v-aţi dat seama că de asta stă Andrei Novac în Polonia cea mai mare parte a anului. Şi de asta sunt aşa de puţini jucători în România: mulţi şi-au dat obştescul sfârşit încercând un joc, maximum două. Eu, desigur, sunt excepţia!
După ce a făcut toţi paşii pomeniţi mai sus de câte ori crede de cuviinţă (sau până nu mai rezistă), apelează la un grafician priceput care să îmbrace jocul în haine strălucitoare.
Imediat ce ochiul a fost şi el satisfăcut, jocul poate fi trimis la banda de producţie.
Un joc cu un asemenea titlu nu putea, nici el, să nu treacă prin fazele descrise mai sus.
Progresul se poate deduce (fără să te chinui prea mult; spre deloc, zic eu) din imaginile de mai jos:
Se poate observa cu uşurinţă cum s-a trecut de la combinaţia aseptică de alb cu negru din varianta de început la culorile aromate şi ademenitoare ale variantei (aproape) finale. Până şi spatele cărţilor a progresat de la o monocromie anostă către combinaţii cromatice pline de promisiuni.
Şi nu mai zic nimic de desenele de pe cărţi, care se prezintă foarte bine singure.
Au apărut şi elemente noi: tabela care marchează progresul fiecărui jucător pe cele 3 direcţii de dezvoltare ale jocului.
Alte elemente au suferit transformări radicale: tabla jucătorului.
În sfârşit, cred că aţi prins ideea: a dat progresul tare peste el!
Trecând peste această evidenţa vizuală şi de formă a progresului înregistrat de joc de-a lungul iteraţiilor sale, ajung şi la desfăşurarea „ostilităţilor”.
În primul rând tre’ să zic că e destul de simplu de explicat: nu exagerează cu grosimea maculaturii de la regulament. Şi m-aţi prins: nu l-am citit dar îmi dau, totuşi, cu părerea! Sunt eu lene...comod voiam să zic dar nu l-am citit pentru simplul fapt că...încă nu există! Adică într-o variantă tipărită. Plus că, atunci când îl ai pe chiar autorul regulamentului în faţă, nevoia de tăiat copaci pentru hârtia pe care să tipăreşti este...da! aţi ghicit bine: inexistentă!
Fiecare jucător are o tablă care marchează situaţia lui de-a lungul jocului. Toţi jucătorii încep conform idealurilor revoluţiei franceze: „liberté, egalité, fraternité”. Adică de pe aceleaşi poziţii (cele din extrema stângă la fiecare zonă orizontală).
După asta intervin idealurile capitaliste şi egoismul, iar lumea o cam apucă pe direcţii divergente. Dar să nu mă aventurez prea mult înainte de vreme.
După prima partidă cu prototipul iniţial, am avut câteva sugestii şi nu m-am abţinut să le vociferez. Mai ales că Andrei le-a cerut. Vina e doar a lui, desigur!
La al doilea joc, nu mică mi-a fost satisfacția să văd câte ceva implementat, cum ar fi punctele de victorie - simbolurile de liră - pe care le poţi obţine de pe planşa personală dacă înaintezi suficient.
PLANŞA PROPRIE FIECĂRUI JUCĂTOR se traduce astfel (de la stânga la dreapta şi de sus în jos):
• Cât mă ţine bicepsul!
Adică numărul de cărţi pe care-l poţi păstra în mână la sfârşitul turei proprii (iniţial 5)
• Câte flic-flacuri pot să fac!
Tradus: numărul de acţiuni pe care-l ai pe tura proprie (iniţial 2)
• Un fel de salariu, dacă-l vreau!
Însemnând numărul de cărţi pe care-l poţi trage (iniţial 3; atenție! acţiunea asta încheie automat tura)
• Planuri de viitor!
Şi mai pe înţelesul nostru: numărul de cărţi pe care-l poţi pune la dezvoltat pe tura ta (iniţial 1; fiecare carte pusă necesită o acţiune care, atenţie, NU înseamnă construcţie)
• Câte gagici pot să iau la învârtit o dată!
Pardon... Greşeală! De fapt e numărul de deck-uri pe care le poţi amesteca pe tura ta şi câte cărţi tragi după aceea (iniţial amesteci un deck şi tragi o carte)
• Cât trebuie să aştept dacă n-am bani!
Pentru noi, muritorii de rând, înseamnă: numărul de paşi necesari (cuburi pe care le scoţi de pe carte) să aduci cartea în tablou la tine, dacă nu poţi/nu vrei să-i plăteşti costul. Iniţial sunt 4; pe planşa sunt trecuţi 5, dar Andrei a zis că la varianta finală vor fi 4; pe noi, cel puţin, aşa ne-a păcălit...
• Manifestare în plan fizic a disperării!
Se face dacă n-ai suficiente cărţi în mână sau alea pe care le ai te lasă rece. Sau de-a dreptul congelat! Se referă la numărul de cărţi pe cale le tragi/le decartezi fără să închei automat tura (iniţial tragi o carte şi-o păstrezi, la al doilea pas tragi 2 şi dai jos una etc.)
Acum n-ar fi rău să zic care-i treaba cu CĂRŢILE.
Orice carte face parte dintr-o eră: I, II sau III clar marcate atât prin număr cât şi prin culoare caracteristică. Era cuprinde o serie de cărţi care denumesc cuceriri ale omenirii dintr-o anumită perioadă de timp:
• Era I
Se referă la cărţile care au legătură cu...vremurile de demult
• Era II
Are treabă cu descoperirile de după...vremurile de demult. Logic!
• Era III
Tratează cuceririle omenirii...mai apropiate de noi. Surpriză mare! (Dar nu contemporane! - poate în extensie)
Se începe de undeva din Antichitate, se trece în Evul Mediu şi ajunge la apoteoză prin Renaştere şi pe la începuturile Revoluţiei Industriale.
Dacă cineva simte nevoia de precizie maximă, regulamentul îi va sări îndatoritor în ajutor, fără doar şi poate! Garantez!
Cu cât era e mai înaintată, cu atât cărţile sunt mai puternice.
De asemenea, fiecare carte are o anume specializare că doar nu sunt nişte amărâte de cărţi necalificate.
Apartenenţa e indicată clar prin simbolul din stânga numelui cărţii:
• cultură (coloana)
• ştiinţă (atomul)
• tehnologie (roata dinţată)
În partea stângă a ficărei cărţi putem observa (fără să ne stricăm ochii) şi nişte spaţii de ... depozitare. Ca un fel de cămări pentru bunătăţi.
Fiind concepute de un autor contemporan pentru producţia de serie, toate cărţile au acelaşi număr de spaţii încăpătoare, adică 3, chiar dacă nu e nevoie de toate trei decât pe ici pe colo.
Cărţile de era I au ocupate una, maximum două locaşuri, cele de era II au unul, două sau chiar toate spaţiile umplute iar cele de eră III au două sau trei cămări date spre folosinţa judicioasă a jucătorului.
Atunci când există ceva, primul spaţiu va conţine creşteri ale abilităţilor jucătorului într-o direcţie sau alta. Sau resurse. Spaţiul de la mijloc e rezervat pentru simboluri care te înaintează pe planşa centrală de progres: la coroană, la castel sau la coif caşchetat.
Ultimul spaţiu e pentru puncte de victorie. Decât! Şi dacă există, desigur...
Parcă vorbeam de specializare, nu? Aceasta nu e doar cu numele, cum se întâmplă în prea multe locuri şi situaţii din ţărişoara noastră dragă. Chiar există şi se vede cu ochiul liber!
Fiecare ramură a progresului are nişte afinităţi mai pregnante pentru anumite aspecte.
De exemplu cărţile pe cultură au mai multe creşteri pe partea cu flic-flacurile (acţiuni în plus), au mai multe simboluri de coroane care să-ţi umfle egoul pe planşa de progres centrală şi cea mai mare prezenţă de puncte de victorie.
Cultura e cu noi!!! Trăiască cultura!!!
Asta nu înseamnă că punctele de victorie şi coroanele nu sunt şi pe celelalte ramuri. Există, doar că sunt mai...timide. Chiar de-a dreptul rare!
Şi după cum povesteam, la „Race for the galaxy”...Poftim? Nu vorbeam despre el ??? Pardon! M-am încurcat un pic din cauză că, la fel ca şi la jocul pomenit din greşeală, în „Progress” cărţile sunt şi „monedă” de plată. Valoarea cărţii, atunci când este folosită pentru stingerea datoriilor, este marcată în partea din stânga jos. În era I valoarea cărţilor este de unu sau doi iar în era III ajunge pe la trei, patru.
După ce apare jocul şi-l obţineţi pe căi mai mult sau mai puţin cinstite puteţi să mergeţi cu cărţile şi pe la bancile la care aveţi datorii, să scăpaţi mai repede de ele...
.Ca să poţi beneficia de avantajele extraordinar de avantajoase ale cărţilor trebuie să le convingi să poposească definitiv în tablou la tine. Şi ele se opresc cu mare voioşie dacă...le plăteşti costul. Surpriză surprinzătoare! Acesta este trecut în partea de jos a cărţilor, chiar sub imagine.
Cum spuneam, în acest joc zis şi „7 Wonders”... Cum? Şi p-ăsta l-am scos din burtă? Mă scuzaţi, vă rog! N-am dormit chiar aşa de bine cu faţa-n jos...Mai făceam şi eu loc...
Dar acum, că tot l-am pomenit pot să zic că are o trăsătură comună cu eroul nostru: poţi să-ţi pui cartea în tablou cât se poate de moca dacă posezi deja cartea/ cărţile trecute lângă cost. Ca lumea, nu? Cum e şi la „7 Wonders”. Că doar d-aia m-am încurcat...Şi mai sunt asemănări şi la împărţirea cărţilor pe domeniile specializate ale culturii, ştiinţei etc.
Schematic (şi-n engleză) cam aşa se „citeşte” o carte:
Mai jos se pot vedea cărţile în acţiune fulminantă:
Andrei spunea că la fiecare eră cam un sfert dintre cărţi se pot construi pe baza altor cărţi.
Astfel există nişte arbori evolutivi. De exemplu:
Era I: Bronze works -> Iron works >>> Era II: Cast iron -> Coal mining >>>Era III: Steam engine -> Railroad
Şi cu asta vă anunţ că am terminat cursul intitulat „Anatomia unei cărţi. Disecţie practică”. Studiaţi-l bine că e util mai departe în viaţă!
Am pentru voi şi un bonus de final: arborele cu toate tehnologiile!
CUM SE JOACĂ ?
Când îţi vine tura faci câte flic-flacuri te ţine forma fizică. Adică într-un limbaj mai puţin academic: câte acţiuni ai pe tabla proprie şi personală.
Cum suntem în democracţie, acţiunile pot fi alese de fiecare în parte prin vot liber exprimat dintre următoarele:
• DESCOPERIRE
Plasezi o tehnologie din mână în tabloul propriu plătindu-i costul. Dacă ai deja în tablou cartea/ cărţile pe baza cărora poţi s-o plasezi gratis...chiar aşa faci. E mult mai tare senzaţia când e gratis!
• CERCETARE
Plasezi o carte pentru cercetare. Exemplificare practică: dacă o plasezi la începutul jocului o termini de cercetat în 4 paşi. Adică atunci când o plasezi pentru cercetare pui pe ea 4 cuburi. De fiecare dată când îţi vine tura, scoţi un cub. Când ai scos de pe ea ultimul cub, o muţi în tablou. Şi zici „ ce pictură frumoasă!”
• TRAS CĂRŢI
Tragi câte cărţi poţi. Lent! Ca să fie diferit de trasul rapid...Ca la filmările cu încetinitorul. La fiecare după cum se situează pe trackul respectiv, de la 3 la 7 cărţi. Cărţile pot fi trase atât din pachetul virgin cât şi din cele decartate. Atenţie (iar)! Această acţiune termină automat tura.
• AMESTECAT ŞI TRAS
Amesteci unul sau mai multe pachete de cărţi după putirinţa personală şi mai tragi şi cărţi după aia. Ce poate fi mai tare ?!
• TRAS RAPID DE CĂRŢI (ăsta sună mult mai bine în engleză)
Tragi mai puţine cărţi şi mai dai şi jos din ele dacă eşti mai avansat, dar acţiunea asta nu-ţi termină tura. P-asta o faci rapid, să nu se prindă ceilalţi că eşti cam disperat şi tremuri uşor că nu prea se leagă maglavaisu’ pe la tine prin oale. Ca şi la trasul lent, cărţile pot fi trase atât din pachetul virgin cât şi din cele decartate.
Democraţia mai zice şi că le combini şi le repeţi cum vrea muşchiul personal, mai puţin trasul lent pe care, chiar dacă poţi să-l faci oricând, e mai bine să-l laşi la urmă, pentru că nu poţi să-l repeţi decât la următoarea tură!
Trecerea de la o eră la alta se face atunci când se epuizează toate cărţile din pachetul erei curente sau când sunt puse în joc de către participanţi un anumit număr de cărţi speciale, care au în prima cămară simbolul erei următoare. Câte cărţi din astea sunt necesare? Depinde de câţi jucători participă: un simbol pentru 1-2 jucători; 2 simboluri pentru 2-3 combatanţi; 3 pentru 4 cercetători şi 4 simboluri pentru 5 vrăjmaşi pe viaţă.
Exact aşa se termină şi jocul: când e îndeplinită una dintre condiţiile de mai sus.
Mai jos e simbolul care termină era II:
E interesant că jocul se termină brusc atunci când un jucător plasează ultimul simbol necesar. Indiferent cine face asta, nu contează că a fost al doilea sau ultimul în ordinea iniţială, termină jocul instantaneu. Ceilalţi nu pot decât să privească cu ochi rotunzi şi umezi de ierbivor milog rămas fără hrană. Nu că ar mai putea schimba ceva!
Punctele de victorie sunt cele obţinute de pe planşa proprie, de pe cărţile care au cămara a treia ocupată şi de pe planşa centrală, în funcţie de locul ocupat pe fiecare zonă.
Bănuiesc că e evident pentru toată lumea cine câştigă, aşa că nu mai zic nimic.
Mi se pare foarte interesant că jocul îţi oferă nişte oportunităţi inedite. De exemplu îţi permite să descoperi tiparniţa înaintea hârtiei. Sau motorul cu aburi înaintea carbunelui. Cum ar veni, carevasăzică, cititul înaintea scrisului. Adicătelea dacă eşti ciumeg şi ai „mălai”, îţi cam permiţi să sari etape. Şpaga progresistă poate transforma în realitate orice dorinţa!
Trăiască şpaga, progresistă sau nu!!!
Ce să fac, sunt şi eu un mic cusurgiu! Şi „mic” este cuvântul cheie aici Era cam nasol dacă eram perfect!
PĂRERI, IMPRESII, GÂNDURI (mai mult sau mai puţin inspirate)
Să încep cu ce-i mai important: jocul place la mine. Tare!
Şi nu numai mie! Am auzit unele guri (rele) zicând la fel şi, pe ici pe colo, chiar susţineau că le place mai mult decât „Praetor”. Nu dau nume, dar dacă simt nevoia să ne zică de ce şi cum, să nu se jeneze: doar suntem între prieteni!
Eu încă nu-s hotărât dacă-mi place mai mult decât italianul hărnicuţ dar mi-e clar că sunt cel puţin la egalitate.
Tot gurile pomenite mai sus ziceau ceva şi de asemănarea cu „7 Wonders”. Eu nu le pot contrazice, în primul rând pentru că ţin la proprietarii gurilor şi mai apoi pentru că le-am şi menţionat care sunt. Dar asemănările sunt doar la suprafaţă: „Progress” vine cu o grămadă de elemente care-l diferenţiază fără drept de apel.
Jocul impresionează de la primul contact. Ochiul este prins imediat în mrejele voluptoase ale graficii şi nu permite stăpânului să scape fără să joace măcar o partidă exploratoare.
Experienţa de joc este şi ea foarte plăcută şi interesantă datorită posibilităţilor mişculatorii pe care le ai, deşi trebuie să precizez că există şi-o doză de noroc că nu ştii ce cărţi îţi vin şi poate nu se leagă între ele. Poate fi minimizată totuşi.
Pe de altă parte jocul are şi-o importanţă personală mai specială: este primul joc la care am şi eu o contribuţie cuantificabilă! De la mine vin punctele de victorie de pe planşa ficărui jucător; tot eu am fost ăla de-am zis că n-ar fi rău să fie nişte cărţi cu simboluri duble pentru înaintarea pe planşa centrală; de la mine se trag cărţile de final de eră/ joc care aduc şi ele un bonus de un fel sau altul (în varianta iniţială erau mai golaşe decât gâtul vulturului pleşuv).
Adică... cel puţin cred că eu sunt autorul schimbărilor: după primul joc am stat la povestit ce ni s-a părut în regulă şi ce putea fi îmbunătăţit şi Andrei m-a rugat să-i trimit în scris părerile mele preţioase.
La al doilea joc, găsindu-le implementate, n-am putut decât să mă umflu în pene, desigur!
Aţi putea spune că sunt subiectiv în aprecierile mele. Nu v-aş putea contrazice. Nici nu vreau, de fapt. Dar zic: cine nu-i câtuşi de puţin subiectiv, să arunce primul piatra!
Pe de altă parte, puteţi să fiţi de acord cu mine sau mă puteţi contrazice cât se poate de bine cu argumente subiective, documentate: Andrei cu al sau NSKN Legendary Games şi-a tras stand la TIG Con-ul de la Cluj, care începe fix mâine. Mi-a zis că o să care jocul la el aşa că se impune rapid „Grămada cere vârf” cu Andrei folosit pe post de temelie. Nu-l lăsaţi să iasă până nu promite că joacă cu fiecare cel puţin o dată! Altfel o să vă pară rău!
Facultativ, dacă tot sunteţi deasupra în grămadă, l-aţi putea convinge că e în interesul lui să vă acorde şi-o partidă de „Exodus 2: Terra Nova”. E următorul joc din universul Exodus, în stadiul de prototip, un „worker placement” de data asta. Chiar dacă mi-am luat-o în freză de-am dat în bâlbâială, sunt fanul lui „numero uno”: jocul mi-a plăcut atât de mult, încât nu prea am avut ce să comentez la el după ce l-am terminat. Şi n-am fost singurul de la masă. Părerea a fost unanimă. S-a alăturat entuziasmului chiar şi masa care este în general destul de sictirită, apatică şi neimplicată.
Aşadar, nu rataţi ocazia de a încerca jocul la TIG Con la Cluj, între 22 şi 25 mai 2014.
Partea şi mai bună e că jocul intră pe Kickstarter pe 1 iunie. Aşa că puteţi să-l încercaţi şi, dacă impresiile vor fi favorabile puteţi să acţionaţi rapid în direcţia potrivită!
Andrei zicea că pentru Romania data de livrare ar putea fi undeva în jur de 15 august şi că preţul de pe KS va fi mai mic decât în magazine.
