Deceptia anului 2012

[jakkal]

Din punctul meu de vedere, ca sa fii dezamagit de ceva, trebuie sa ai niste asteptari inainte. Iar in aceasta categorie se incadreaza doar TROYES. L-am jucat doar o data si este posibil sa-mi schimb parerea dupa mai multe partide, dar cred ca aveam prea multe asteptari, care au fost de-a dreptul distruse

Te-as sfatui sa-i mai dai o sansa; deoarece este un joc care iti da atatea posibilitati, e ceva normal ca in prima partida sa nu il gasesti foarte placut, ci mai degraba incurcat,coplesitor; dar dupa a doua sau a treia partida lucrurile vor incepe sa se aseze si sa isi dezvaluie frumoasa mecanica si caile spre victorie (mie imi place tot la jocul asta, de la artworkul cutiei si componentelor pana la gameplay si la ce poti sa faci cu zarurile tale sau ale adversarilor

Cu siguranta il voi mai juca (macar inca o data). Nu ma deranjeaza complexitatea lui, dar cred ca ma asteptam la ceva mai putin "sec".

[adixor]

Cu siguranta il voi mai juca (macar inca o data). Nu ma deranjeaza complexitatea lui, dar cred ca ma asteptam la ceva mai putin "sec".

Asta e cuvantul perfect pentru a doua mea dezamagire de anul asta. Dar il voi mai juca sa vad daca totusi devine mai bun cu timpul.

Apropos, pentru toti cei carora nu le-a placut M&M, devine mult mai frumos dupa 2-3 jocuri cand regulile sunt deja intelese si nu se mai apeleaza la manual. Exista niste player aid-uri f. bune pe BGG (gen UniversalHead) care au si sectiuni speciale de combat. Am fost la fel de zapacit la inceput dar cu timpul a devenit totul natural si cum ziceam, dat fiind ca imi plac in general jocurile tematice, consider M&M unul din cele mai bune jocuri tematice ever.

[26octombrie]

Pentru mine Catan. Nu-mi spune absolut nimic. L-am luat acum, e cea mai recenta achizitie; luasem Rivals of Catan, on impulse, joc ce s-a dovedit delicios. Am crezut ca "tata lui" e si mai si. Ntz, not for me
O alta deceptie ar fi comportamentul meu fata de jocuri. Ma asteptam ca, de fiecare data cand pun mana pe un joc dorit, sa-l joc imediat si repetat. Ti-ai gasit Le iau, le pup pe cutie, cu incantare si mandrie si... le pun in raft, ca "ne jucam noi, da nu acu', trebuie sa ma mai uit nitel pe reguli". Si asa ramane. Gloom, de exemplu, imi place tare mult, l-am jucat de cateva ori, la inceput (aveam doua jocuri in toata casa). Imediat dupa aceea a venit omu' meu cu doua extensii, sa-mi faca o bucurie. Sunt inca in tipla (asta nu m-a impiedicat sa o tot caut pe a treia, pe care am luat-o inainte de craciun)
So, mi-ar placea ca anul ce vine sa ma maturizeze nitel, in directia asta (da' atat, nu vreau s-ajung chiar "om mare" )

Cam asta ar fi.

[VickdaReaper]

Deceptiile clare ale lui 2012, jocuri pe care nu cred ca le voi mai incerca candva, sunt:

Quarriors!
Toledo
Masters of Venice
Robin Hood

Iar jocurile urmatoare nu le pot atribui pe deplin titlul de deceptii, dar tot m-au dezamagit mai mult sau mai putin, poate pentru ca asteptarile erau prea mari, poate pentru ca sunt jocuri insuficiente (la nivel de idei, de implementare, de cursivitate a jocului) pentru a ma satisface. Nu sunt jocuri pe care nu le-as recomanda sub nicio forma, dar as avertiza persoana careia ii vorbesc despre ele de ce (nu) m-au impresionat/dezamagit pe mine.

Last Will
Spartacus
Call of Cthulhu The Card Game
Among the Stars
Senji

[Ioan76]

Cam târzior - dar să-mi spun și eu opinia : Through the Ages: A Story of Civilization . O fi bun ca orice altceva, dar nu ca joc ...

[dmx85]

Pentru mine dintre jocurile incercate in 2012 top 3 arata cam asa:

1. Small World - chiar nu inteleg cum poate fi atat de popular un joc cu actiuni atat de repetitive si cu un gameplay atat de prost. Si cand ma gandesc ca eram cat pe-aci sa-l cumpar inainte sa il incerc...

2. Cosmic Encounter - un joc fara niciun sens si fara nicio logica. Te agiti, faci aliante pui acolo sa-l domini numeric pe cel ce trebuie cucerit si cand colo scoate el o carte care zice ca de fapt nu se intampla nimic. O mare tampenie.

3. Descent 2nd Ed. - am avut asteptari mari de la el ca m-a batut un prieten la cap cum ca ar fi cel mai tare joc posibil, cand de fapt jocul este...nu am cuvinte. Tot ce faci e sa dai cu zaru' sa faci damage la monstrii, eventual sa-i si omori. Tu dai cu 2 zaruri, dupa aia da si keeper-ul cu 3 zaruri de aparare si tot asa 3 ore. Chiar nu inteleg ce poate fi fun in asta.

[acidutzu]

Asa orice joc putem sa-l rezumam doar la pui piesa, schimbi cub verde, iei x monede, dai cu zarul, muti soldat, faci aliante. Este un joc in care doar unul castiga, restul pierd.

Descent ca si celelalte doua are o poveste, nu-l poti privi doar in cat am eu in atac vs. cat are el in aparare, ce abilitate folosesc vs. cum mi-o anuleaza.

[Rautz]

Twilight Struggle, joci o carte, dai cu zarul, faci asta vreo 3 ore si cine da mai bine cu zarul castiga

[Chuckila]

Twilight Struggle, joci o carte, dai cu zarul, faci asta vreo 3 ore si cine da mai bine cu zarul castiga

Exagerezi. Dupa al treilea joc nu treci de 2 ore 45 min.

[acidutzu]

Ati ajuns la al treilea joc? Sunteti profesionisti. Probabil alea 15 min se consumau cu recitirea manualului.

[dmx85]

Asa orice joc putem sa-l rezumam doar la pui piesa, schimbi cub verde, iei x monede, dai cu zarul, muti soldat, faci aliante. Este un joc in care doar unul castiga, restul pierd.

Descent ca si celelalte doua are o poveste, nu-l poti privi doar in cat am eu in atac vs. cat are el in aparare, ce abilitate folosesc vs. cum mi-o anuleaza.

Haidi frate ca nu-i chiar asa. Adica da, la Caylus de exemplu actiunea pare simpla: plasezi un om si iei un cub, insa felul cum o faci, momentul si mai ales planificarea sunt esentiale. La Descent nu iti trebuie prea multa concentrare in momentul in care dai cu zaru' sa bati monstrul pentru ca efectiv altceva nu ai de facut. Iar SmallWorld l-am incercat de 2 ori: prima oara am jucat numai incepatori si jocul mi s-a parut atat de prost incat eram sigur ca nu jucasem noi cum trebuia, insa dupa aia am jucat o data cu Marius, care stie jocul bine si am constatat ca il jucasem corect si prima oara. Desi am vazut la Marius niste miscari care dovedeau faptul ca avea o strategie, jocul mi s-a parut la fel de prost si plictisitor.

Comparatia dintre Twilight Struggle si ...Descent nu as vrea sa o cataloghez pt ca nu vreau sa jignesc pe nimeni.

[acidutzu]

Nu am zis ca sunt mai complicate decat par, ci ca imi pare gresit sa le privesti doar ca o insiruire de mecanici.

Descent-ul este foarte simplu, nu neg asta, si, daca il privesti doar in "dau cu zarul, dai cu zarul", o sa para lung si plictisitor. Insa daca intri in pielea personajelor este captivant. In grupul nostru atunci cand ei imi inving un Ettin sau un Dragon canta, danseaza si se iau in brate. Si asta nu pentru ca dau mai multe inimi decat dau eu scuturi, ci pentru ca ei erau elfi, oameni si dwarfi si se luptau cu un monstru de netrecut, care i-a haituit jumatate de joc.

Small World poti sa-l privesti ca un pumn de token-uri pe care-l folosesti ca sa scoti de pe harta alt pumn de token-uri. Sau poti sa-l privesti ca un microcosmos populat cu zeci de popoare felurite. Azi duci razboaie nesfarsite cu elfii, pentru ca au ca abilitate berserk, maine conduci un regat linistit cu orcii, care sunt iubitori de pace.

Cosmic este un joc de risc si bluf. Poate iti place sa-ti faci un plan, care sa nu se schimbe niciodata. Si asta este in regula. Am un prieten care ura din toata inima Small World-ul din acest motiv. El nu intelegea ce rost are sa-si intinda armatele, daca tura viitoare cineva i le scoate de pe harta. La fel si cu Cosmic, daca-l joci doar ca un Razboi mai colorat nu are nici un sens.

Bahaus nu a comparat cele doua jocuri, ci a aratat ca orice joc, oricat de bun este, poate sa fie facut sa para cel mai plictisitor, stricat si enervant din lume.

Nu incerc sa te conving de nimic. Fiecare cu gusturile lui.

Inchei cu relatarea ultimei noastre partide de Mord im Arosa, un joc micut, in care trebuie sa descoperi unde au fost comise doua crime si cine le-a comis.

Pana pe la runda a cincea a mers normal, apoi...

El - Pai (adica eu) la 7.
Ma gaseste si da drumul cubului
Ea - Adi la 7.
Evident cubul tot acolo picase. Iar ii da drumul.
Oana - Adi la 6.
Eu - Ma scuz la 7.
Si asa a durat inca jumatate de joc, cand mi-au curmat suferinta.

Cat de plictisitor poate sa para facand acelasi lucru? Cat de enervant, pentru mine, poate sa fie? Cat de stricat e jocul, daca poti face asta?

Iti zic ca la jocul asta s-a ras cel mai mult in ziua respectiva. Chiar si eu m-am distrat, desi uneori i-am mai trimis intr-o parte sau alta, dar doar cu iubire in glas.

[Ioan76]

Bahaus nu a comparat cele doua jocuri, ci a aratat ca orice joc, oricat de bun este, poate sa fie facut sa para cel mai plictisitor, stricat si enervant din lume.

E un punct de vedere interesant - și în trecăt fie spus pe un raționament oarecum similar nu recomand "pokerul de anduranță" ...

[Rautz]

Nu stiu de ce tot incerci sa deschizi discutia, n-a zis nimeni ca pokerul e un joc genial, eu unul il urasc cu pasiune, dar as juca si Monopoly daca mi-ar castiga bani, din pacate cel putin la mine munca si placerea nu se potrivesc.

[Ioan76]

Nu stiu de ce tot incerci sa deschizi discutia, n-a zis nimeni ca pokerul e un joc genial, eu unul il urasc cu pasiune, {...}

Pentru că e un exemplu destul de tipic zic eu de joc ... acceptabil în doze normale, dar pe care ajungi să-l detești și chiar urăști tocmai în condițiile în care devine "de anduranță" ( adică cu joc de ore bune - către 10-12, dacă e să fie pe net atunci se mai adaugă și ore criminale în noapte etc ).
Personal eu nu-l ( mai ) urăsc, chiar e la stadiul de distracție agreabilă câtă vreme e jucat cu amicii așa ... o dată la vreo două luni.

[dmx85]

Nu am zis ca sunt mai complicate decat par, ci ca imi pare gresit sa le privesti doar ca o insiruire de mecanici.

Descent-ul este foarte simplu, nu neg asta, si, daca il privesti doar in "dau cu zarul, dai cu zarul", o sa para lung si plictisitor. Insa daca intri in pielea personajelor este captivant. In grupul nostru atunci cand ei imi inving un Ettin sau un Dragon canta, danseaza si se iau in brate. Si asta nu pentru ca dau mai multe inimi decat dau eu scuturi, ci pentru ca ei erau elfi, oameni si dwarfi si se luptau cu un monstru de netrecut, care i-a haituit jumatate de joc.

Small World poti sa-l privesti ca un pumn de token-uri pe care-l folosesti ca sa scoti de pe harta alt pumn de token-uri. Sau poti sa-l privesti ca un microcosmos populat cu zeci de popoare felurite. Azi duci razboaie nesfarsite cu elfii, pentru ca au ca abilitate berserk, maine conduci un regat linistit cu orcii, care sunt iubitori de pace.

Cosmic este un joc de risc si bluf. Poate iti place sa-ti faci un plan, care sa nu se schimbe niciodata. Si asta este in regula. Am un prieten care ura din toata inima Small World-ul din acest motiv. El nu intelegea ce rost are sa-si intinda armatele, daca tura viitoare cineva i le scoate de pe harta. La fel si cu Cosmic, daca-l joci doar ca un Razboi mai colorat nu are nici un sens.

apreciez postul tau pt ca ai incercat sa explici care ar fi placerea si farmecul jocurilor respective si ai facut-o foarte bine. Cu toate astea incerc si eu sa explic de ce farmecul jocurilor astea nu ma atinge:

1. Descent - chiar nu pot sa intru in pielea unor personaje cand joc un joc. De exemplu cand joc Caylus nu ma gandesc ca sunt eu vreun maistru care conduce o echipa de muncitori, ci ma gandesc la ce strategie sa imi planific ca sa fiu mai eficient decat ceilalti. Sau la Dominant Species nu ma cred maimuta cand joc cu mamiferele (iar jocul ala chiar e tematic). Nu pot sa ma cred ceva cand joc un joc, mi se pare copilaresc sincer. Iar oricum tematica fantasy nu ma atrage de nicio culoare, mi se pare nerdy.

Descent mi se pare un fel de barbut, doar ca ai niste miniaturi frumos detaliate si o harta, insa principiul e acelasi.


2. La SmallWorld chiar nu pot privi jocul din perspectiva pe care o prezinti tu si asta poate din cauza gameplayului care exact in asta consta, in plasarea unui pumn de token-uri pe care-l folosesti ca sa scoti de pe harta alte token-uri. Poate ca daca ar fi avut mai multa complexitate, cum au alte jocuri de razboi+area control cum sunt aGoT, Wallenstein sau Warrior Knights poate ca as fi fost mai introdus in tema. Din nou nici tematica nu e punctul forte pt mine, elfii zburatori si orcii nemuritori. Come on...

3. C.E. - chiar imi plac jocurile unde poti f*** strategia planificata de ceilalti, insa consider ca sunt multe alte jocuri care fac asta mult mai bine si mai logic decat Cosmic Encounter. La fel si faza de bluff.