Daca virusul asta a venit totusi si cu ceva bun (in afara de diminuarea poluarii pe planeta), pentru noi ca gameri, a venit cu mult timp de jucat jocurile care isi asteptau randul pe raft. Si cum eu am avut vreo 3 ani in care doar am cumparat jocuri cunoscute in disperare (si cate 10-12 pe luna), dar pe care le asezam pe raft si ziceam: "lasa ca o sa le joc eu!", lunile treceau, alte jocuri veneau, timp prea putin, si uite asa anu` trecut m-am trezut cu vreo 80-90 de jocuri nejucate. Am recuperat mult pe parcursul anului 2019, cand am inceput o ofernsiva puternica de a juca rafturile neincapatoare, si anul 2020 m-a prins cu vreo 50 nejucate. Luna asta am reusit sa joc 21 jocuri, asa ca, teoretic, ar fi existat mari sanse sa termin de jucat macar o data, fiecare joc din colectie, dar cum circulatia e interzisa, mai ales pe motivul: "Uite domne` scrie in declaratie ca ma duc si eu in celalalt capat al Bucurestiului sa imi iau niste jocuri de la ai mei de pe raft!" e puerila si demna de o amenda mare,astfel, acele 20-30 jocuri neatinse, o sa astepte terminarea crizei. Pentru luna viitoare, mai am doar vreo 3 disponibile la mine, inca nejucate si apoi pauza. Joc doar "jucatele".
Amyitis: (2 partide in 3 jucatori) un joc vechi de la Ystari cu o grafica pe masura vechimii, dar care e acceptabila. Selectam din cartile etalate la fiecare inceput de runda si facem respectiva actiune:
luam un bun, mutam caravana, irigam, plantam sau ne asezam in temple ce ne aduc venituri la fiecare final de runda. Pe masura ce irigam si mutam caravana cu camile, plantam gradina din mijlocul plansei si in functie de ce tile de pamant ridicam, atatea puncte luam si diferite bonusuri inscrise. Jocul se termina cand mai raman doar 4 tile-uri in joc. Complexitate medie, interactiune ridicata, per total un joc foarte bun.
Ce nu mi-a placut: grafica tile-urilor maronii din centru e urata dar si nefunctionala, pentru ca difera doar prin mici nuante de maro. Noroc ca au niste puncte pe spate si astfel stii care tile e de nivelul 1, 2 sau 3.
Nota
8,6 si un loc meritat pe raft
Architects of the west kingdom: (3 partide in 3 jucatori) Initial, dupa prima jumatate din prima partida, mi s-a parut un worker-placement banal, care nu face nimic mai bun decat altele mai vechi, precum clasicul Stone Age sa zicem, dar pe masura ce inaintam in partida, interactiunea crestea si devenea tot mai antrenant. Faptul ca fiecare meepals plasat iti aduce mereu cate o resursa in plus coroborat cu faptul ca ceilalti iti pot aresta gramada de meepalsi si duce la puscarie pentru a lua recompensa in bani, atunci cand vad ca te scalzi in bunuri, il face cu adevarat deosebit. Poti adopta si strategii diferite, prin care sa faci puncte doar cu ajutorul punctelor de faima (mov) si a celor de la catedrala si sa ignori aproape complet cartile cu constructii, ori poti merge pe acele carti plus cele cu caractere ce iti aduc uneori si posibilitate de scor pentru final de joc, cum ar fi puncte pentru bani, lemne, caramizi, etc care in mod normal nu iti aduc vreun punct. Plus faptul ca poti sa controlezi cand se termina partida, construind foarte rapid.
Ce nu mi-a placut: Plansele proprii care sunt facute din hartie groasa lucioasa si nu din carton.
Nota 8,8
Ascension varianta de baza:
(o partida plus inca vreo 10 pe aplicatie in 2 jucatori): Il jucasem deja pe aplicatia de pe telefon de multe ori si ne-a placut mult. Prietenei cred ca ii plac cel mai mult jocurile astea de tip deck-builder si ea a si descoperit jocul asta pe Android si m-a invatat sa il joc. Astfel, am facut rost de el la Math Trade si dupa o partida, pot spune ca jocul e foarte bun, dar exact precum si in cazul lui Star Realms, mult mai usor de jucat pe aplicatie, care iti tine scorul, punctele de atac, iti aminteste daca ai uitat sa activezi ceva, etc
Acelasi deck-builder in care tragi 5 carti si in care trebuie sa faci actiunile de pe ele si sa cumperi alte carti in mijloc. Diferenta sta in pietrele pretioase care sunt castigate in urma casapirii de creaturi si care dicteaza si cand se termina jocul.
Ce nu mi-a placut: parca mai multa interactiune intre jucatori nu strica iar cartile sunt mult prea groase si lucioase si foarte greu de amestecat, plus ca sunt negre pe margine ceea ce va face cu timpul sa apara urme albicioase de la amestecare
Nota 8,9 pentru ca nu se ridica totusi la standardele altor jocuri de genul asta, precum Star Realms, Dominion, Clank
Ascension Return of the Fallen: (2 partide in 2 jucatori) un stand-alone care poate fi amestecat si cu jocul de baza, dar pe care am ales sa il jucam fara sa le amestecam, incat sa vedem diferentele, plus ca astia au printat probabil editia asta in alta parte si dimensiunea plus materialul din care sunt realizate cartile, difera foarte deranjant de mult incat nici nu cred ca o sa le amestecam vreodata.
Editia asta vine cu carti ceva mai interactive, putem sa furam unul de la altul pietre, avem inclusa si o mini extensie cu 10 sobolani care acopera tot ce poate fi cumparat din mijloc si astfel trebuie intai sa omori acei sobolani inainte de a putea achizitiona cartile din market. Ne-a placut, prietenei chiar mai mult decat jocul de baza. Eu inca nu sunt decis care imi place mai mult, asa ca trebuie sa le mai explorez.
Ce nu mi-a placut: Faptul ca nu au reusit sa faca la aceeasi dimensiune standard cartile de joc dar si faptul ca din nou producatorii au ales sa puna culoarea negru pe margini, ceea ce va duce la aparitia de urme dupa multe amestecari.
Nota 8.9 momentan
Between Two Castles - editia digitala de pe Steam (o partida) - am jucat Castles of Mad King Ludwig si mi-a placut mult, alaturi de familie, dar asta, poate si pentru ca a fost doar contra unui AI pe PC, m-a lasat cu un gust mai mult amar. E ok dar probabil ca in realitate, jocul fizic, mi-ar placea mai mult. Drafting de tile-uri cu diferite iconite care odata asezate in castel, interfereaza cu celelalte deja existente si iti aduc puncte. Doar ca in acest joc, trebuie sa contruiesti si alaturi de vecinul tau si sa lucrezi la castelul sau iar el va lucra cu tine la castelul din fata ta, la final luand scorul celui mai slab castel la care ai lucrat, fie al tau fie la cel al vecinului, astfel incat nu poti pune doar cele mai slabe tile-uri la el si la tine doar ceea ce bun. Ideea e interesanta dar poate cand o sa il am si fizic.
Ce nu mi-a placut: Precum si in Castles of Mad King, iconitele sunt prea mici. Trebuiau facute o idee mai mari.
Momentan la editia de pe Steam,
nota 6,8
Downforce: (2 partide in 5 jucatori): Joc de curse cu formule, in care spre deosebire de Formula D, nu muti masinutele cu zaruri ci cu ajutorul unor carti. Si nu muti doar masinile tale ci pe toate care sunt desemnate pe carte (cartile au pe ele culorile masinilor ce trebuie mutate). Mai mult de atat, nu conteaza neaparat ca masina ta sa iasa locul 1, ci conteaza sa pariezi pe masina care crezi ca iese pe podium, pentru ca la final o sa castigi bani pentru locul pe care a iesit masina ta dar si pentru pariurile jucate pe masinile care tu ai anticipat ca o sa termine pe podium. Din suma asta se scade suma pe care ai licitat-o la inceput de joc cand ai cumparat masina proprie si ai aflat scorul. Rapid si cu multa interactiune. Jocul arata bine si se simte precum o cursa de joc. Are si ceva elemente imprumutate de la Camel Up, la faza cu pariurile.
Ce nu mi-a placut: In ciuda faptului ca am luat jocul dupa ce ne-a placut mult Formula D, dar au fost voci care au zis ca ala e cam random din cauza zarului, mie Downforce mi s-a parut mult mai random din cauza jocului cu carti, pentru ca nu ai cum sa anticipezi cand si cine va muta o anumita masina si cate spatii. Formula D mi se pare ca aduce mult mai mult control asupra situatiei, pentru ca acolo stii ca daca arunci cu zarul D6, ai sanse sa muti intre 1 si 6 spatii de exemplu sau daca arunci cu zarul ala triunghiular (nu stiu daca are vreo denumire aparte) stii clar ca muti intre 1 si 3 spatii. Oricum, Downforce vine si cu partea de pariuri pe masinile celorlalti, asa ca nu trebuie neaparat sa castigi cursa pentru a fi invingator.
Nota 7,8
Glass Road (2 partide in 3 jucatori): Un joc vechi de la Uwe dar foarte bun. Vine cu o plansa proprie de resurse, bazata pe niste limbi ca de ceas, care iti dicteaza mereu cate resurse ai de un fel si care trebuie rotite automat pentru a produce sticla sau caramida. Mai avem si un tablou propriu unde o sa defrisam padurea, o sa contruim diferite constructii care ne dau fie resurse fie posibilitati de punctaj pentru final dar si puncte instant. Jocul decurge cu ajutorul unui pachet de carti identic pe care il are fiecare jucator, format din 15 carti cu actiuni, ce iti aduc resurse, defrisari, posibilitate de construire, etc.
Fiecare selecteaza doar 5 si apoi joaca una pe spate. Daca un alt jucator are si el aceeasi carte precum tine, atunci tu ai voie sa faci doar jumatate din aciunile desenate pe carte (la fel si adversarul), asa ca aici intervine o lupta de a anticipa ce va alege celalalt de la masa. In mod normal ai voie sa joci doar 3 carti din 5, dar daca ai noroc sa anticipezi ce au luat ceilalti, obligatiriu o sa pui si tu jos cartea respectiva, odata ce un adversar a jucat-o si astfel poti ajunge sa ti le joci chiar pe toate cele 5.
Totusi cred ca am jucat noi putin gresit, ca in functie de numarul de jucatori, jucarea cartilor difera si cred ca am jucat cu varianta lui Rahdo pentru 2 jucatori in care doar un jucator joaca o carte si ceilalti trebuie sa urmeze daca au aceeasi carte in mana. Ma rog, nu stiu cat a afectat asta scorul, jocul in sine nu se schimba indiferent de varianta. Tot aceleasi actiuni faci. Mi s-a parut extrem de inovativ modul de a produce resurse cu ajutorul acelor ace de ceasornic plus modul de selectie de actiuni prin cartile de joc.
Ce nu mi-a placut: Precum si la alte jocuri cu tile-uri, faptul ca au iconitele mult prea mici. O idee mai mari ar fi fost perfect. Si nu, nu am probleme cu vederea, absolut deloc, chiar daca am enuntat des ca punct negativ acest aspect, pentru multe jocuri. Dar uneori, alte persoane se plang de iconitele mici si le dau dreptate. Nu e nevoie de ditamai casa/magazia/grajdul sau ce o fi el, desenat pe un tile si apoi sa mai ramana prea putin loc pentru a pune lucrurile cu adevarat importante.
Una peste alta, un joc foarte bun de la Uwe, de
nota 8.7 cu posibilitate de crestere. Cred ca e cam subestimat alaturi de Loyang. Cele mai bune jocuri pe care le-am jucat eu de la Uwe Rosenberg.
Helios:
(3 partide in 3 jucatori): Ma rog, sa zicem 2 partide, pentru ca prima a fost cu ceva greseli, doar din ce imi aminteam eu de la Rahdo. A doua zi am "reparat" etaland 6 tile-uri si nu doar 4 precum imi aminteam eu. Ideea e ca aici ai propriul soare pe o plansa, ce orbiteaza in jurul unor tile-uri pe care tu le asezi. Soarele incepe cu viteza 2 la inceput iar cand se opreste in dreptul unor tile-uri, ele o sa produca resurse de tipul terenului respectiv, daca nu au deja resurse pe ele. Poti creste viteza soarelui, pentru ca odata ce a facut o rotatie completa, iei 10 puncte. Poti sa construiesti temple, care o sa iti dea puncte cand soarele se opreste in dreptul lor sau poti sa construiesti cladiri in Capitala, loc in care o sa cheltuiesti resursele crescute pe plansa ta, pentru a obtine puncte si multe abilitati speciale, care o sa ignore anumite reguli (de exemplu poti muta soarele oricat de mult sau putin doresti tu dar fara sa mai iei cele 10 puncte dupa o rotatie completa, astfel avand control total asupra a ceea ce o sa creasca pe tile-uri) sau poti sa primesti niste chestii rosii care seamana cu niste cirese confiate si care la final de runda pot fi cheltuite pentru a cumpara niste zei care evident au multe puncte.
Din pacate Helios e in categoria aia de jocuri euro hulite de catre majoritate si vazute ca si cum ar fi "trash". Pentru mine jocul e insa foarte bun si abia astept sa il mai joc. Componente foarte bune, rapid.
Ce nu mi-a placut: Poate faptul ca plansa "Capitala" vine cu vreo 10 case ce pot fi construite pentru a obtine anumite puteri speciale si care dupa o vreme ar fi ok sa se schimbe pentru diversificare. Cred ca daca avea 2 fete acea plansa, si fiecare jucator intr-o varianta denumite "advanced" ar fi avut cladiri total diferite fata de ceilalti, ar fi dat jocului o rejucabilitate mult mai mare.
Nota 8,6 si il recomand celor carora le place un puzzle simplu cu tile-uri hexagonale si le face placere sa se joace de-a soarele
Istanbul: (2-3 partide in 3 jucatori) Cred ca mai bine de 3 ani a asteptat jocul asta pe raft pentru a fi bagat in seama, apucand chiar sa joc inaintea sa, varianta mult mai heavy a lui Istanbul, numit Yokohama. Pe asta deja il stiti toti, o cursa de adunat rubine, dupa plimbari bine planificate realizate cu o trupa de discuri pe care le lasi in urma acolo unde poposesti. Fiecare spatiu iti da bani, resurse sau posibilitatea de a schimba resursele adunate pe un rubin. Spatiul de bingo, in care pariezi ce cifra arunci la zar pentru a castiga bani, e cea mai cautata. Inchisoarea la fel, pentru a elibera varul rau-facator si a-l trimite oriunde dorim noi pe plansa. Evident ca ne-a placut jocul, ca nu degeaba a creat atata valva la aparitia sa.
Ce nu mi-a placut: Parca totusi cea mai buna strategie e cea prin care strangi bani si apoi cumperi rubine. A fost cel mai des folosita de castigator si cine a incercat sa mearga exclusiv pe colectarea rubinelor prin resurse, nu a avut niciodata castig de cauza.
Nota 8,6
Istanbul the dice game (vreo 4-5 partide in 3 jucatori): Am jucat si fratele mai mic in care trebuie sa faci fix acelasi lucru, doar ca parca trebuie sa colectezi doar 5 rubine si faci totul cu ajutorul unor zaruri. Dupa aruncare ai voie sa faci 2 alegeri, luand seturi de resurse, bani, carti de joc, tile-uri cu abilitati.
O cursa foarte rapida dupa rubine, placuta, presarata cu ceva noroc, dar nu primordial pentru a castiga.
Ce nu mi-a placut: Totusi si aici lumea se baza mereu pe strategia cu bani si rubinele erau cumparate imediat din acel spatiu
Nota 8,2
Kingdoms (vreo 5-6 partide in 3 jucatori): Cine spunea ca matematica nu poate fi fun? In jocul asta chiar e valabil, pentru ca tot ce faci, e sa asezi pe plansa goala la inceput de joc, fie un tile, fie un castel si tile-ul fie arata puncte cu plus fie cu minus iar castelele au si ele un numar diferit de turnuri. La final de runda, o sa calculezi fiecare rand si coloana pentru a aflat rezultatul si apoi inmultesti cu numarul turnurilor castelului pe care l-ai pozitionat acolo. Astfel, fie castigi o gramada de bani, fie pieri multi.
La final, regele cel mai bogat, a castigat. Evident mai exista si niste tile-uri cu abilitati ca ar fi fost prea banal sa avem doar pe cele cu cifre dar pentru un joc atat de simplu la suprafata, este chiar foarte bun si distractiv. Nu ma asteptam si l-am evitat mai bine de 7-8 ani. Il vedeam pe la emag pe vremea cand cumparam eu jocuri precum Port Royal sau Citadela de pe acest site (pentru ca nu stiam nici de existenta vreunui forum in domeniu dar nici a vreunui magazin de jocuri, dedicat) si il evitam pentru ca mi se parea ca descrierea sa suna prea matematic. Clar, am gresit facand asta. R.Knizia dovedeste inca o data ca a facut multe jocuri bune la viata sa si e si greu sa nu aiba si jocuri reusite, cand el scoate cate "20" pe an.
Ce nu mi-a placut: Poate lipsa unei mai mari varietati de tile-uri cu puteri speciale, chiar unele pentru un mod advanced pe care sa le introduci dupa o perioada
Nota 8,5
Liguria (o partida in 3 jucatori): Da, da, stiu ca nici dracu n-a auzit sau vazut vreodata jocul asta, dovada fiind si cele doar 5-6 poze prezente pe bgg, cu toate ce jocul are deja niste ani buni de la aparitie. Aparent, doar producatorii stiu ca au scos pe piata acest joc, publicul nu. Dar, fiind de la Queen Games, am zis sa il incerc, pentru ca stiu din start ca va avea o productie de calitate, grafica buna si de multe ori, chiar si un gameplay pe masura. Si supriza, mecanicile sunt bune. Drafting de tile-uri ce iti aduc contracte pentru pigmenti de vopsea, mutari in plus a corabiei, saci ce iti dau voie sa iei mai multa incarcatura, arme pentru a cuceri anumite insule de unde se pot lua cuburile cu pigmenti de o anumita culoare, etc
Apoi vine draftingul de carti de joc, unde cu cat e mai buna actiunea cartii, cu atat primesti si niste puncte in minus pt finalul de joc. Dar nu e bai, ca poti anula acele puncte minus, pe parcurs, daca nu uiti si nu te avanti sa iei si mai multe puncte in minus cand o sa vezi runda viitoare o carte cu actiuni de care ai mare nevoie. Apoi incepem sa mutam corabia cu "viteza" pe care o avem setata pe plansa proprie si oprim fie la o insula, fie la portul altui jucator, de unde culegem atatea cuburi de culoare, cati saci avem pe plansa, in urma acelui drafting de tile-uri de care ziceam la inceput. Cand revii in portul tau, ar fi bine sa ai corabia plina, ca sa fii eficient si sa descarci cat mai multe cuburi ce iti vor completa contractele luate prin drafting. Poate ca nu suna grozav, dar e oarecum un precursor al jocului Fresco. E ca si cum in jocul asta faci rost de pigment de culoare si il transporti pentru a obtine puncte in functie de acele contracte, iar mai apoi joci o partida de Fresco, in care tot cu acele cuburi de baza, pictezi capela.
Ce nu mi-a placut: Chiar daca laudam eu grafica celor de la Queen, aici sa zicem doar ca au fost cel mai putin inspirati in comparatie cu orice alt joc au scos ei in ultimii 5-6 ani. E decenta spre bunicica.
Nota 8,1
Marco Polo (2 partide in 3 jucatori): Si jocul asta sta de vreo 2 ani si ceva pe raft si uite ca i-a venit randul sa urce pe masa. De multe ori fac asta cu jocurile care stiu sigur ca o sa imi placa. Iar Marco Polo nu avea cum sa ma dezamageasca. Worker-placement cu zaruri, cu acumulare de resurse, plimbarica din oras in oras, acumulare de noi spatii de plasare? Ce sa ceri mai mult? Shut up and take my money, instantaneu!
Indeajuns de interactiv incat sa imi placa si rejucabilitate mare, tocmai pentru ca mereu poti schimba acele carti plus alte bonusuri prezente prin orasele vizitate. Pe scurt, pune zarul: ia camila, pune zarul: ia aurul, apoi cheltuie aurul si camila pentru a completa contractul ce iti aduce puncte si alte resurse, dupa care iar pune zarul: plateste niste bani si plimba-te pe harta de sus iar cand ajungi in alt oras, construieste o casuta si ia bonusul de acolo plus ca de acum ai un alt loc unde poti sa iti plasezi zarul si poti obtine diverse lucruri. Simplist in teorie dar relativ complex in strategie.
Am jucat in partida 2 si cu 3 caractere ce iti dau puteri speciale si a fost interesant si asa.
Ce nu mi-a placut: Caracterele alea care iti dau o abilitate speciala pe care o ai doar tu si nimeni altcineva, sunt parca putin cam nebalansate. Era unu care nu platea deloc sa faca plimbarica si cu ala am castigat absolut detasat. Mi s-a parut cam o putere imensa datorita lui si ceilalti nu pot concura cu mine.
Trebuie sa mai explorez variantele cu caractere iar daca o sa fie in continuare prezenta impresia asta de nebalansare, o sa jucam mereu fara ele.
Nota 8,8 si nu cred ca o sa imi iau Marco Polo 2 pentru ca pare aproape identic si sunt multumit cu asta. In cel mai bun caz poate o sa imi printez caracterele noi si sa le folosesc in acesta, in caz ca mai sunt compatibile
Milestones:
(o partida in 3 jucatori) Un joc dupa care am "alergat" ani la randul, pentru ca e out of print si pe care mi se pusese rau de tot pata sa il am. Anul acesta a ajuns in sfarsit la mine (multumesc Andrei!).
Avem o plansa proprie de tip rondel, in care evident ne invartim in jurul unor spatii si din cand in cand ne oprim pe ici pe colo pentru a lua o actiune. Partea de sus e inovativa, pentru ca acolo o sa angajezi workeri desentati pe tile-uri care iti aduc aur, lapte, oua, piatra, "faina, conserve" si naiba mai stie ce. Interesant e ca daca ai 2 workeri identici si sari peste primul, oprind la cel mai din fata, o sa iti dea si resursele celui/celor din urma (exemplu 3 de lemn daca ai 3 padurari in urma). Alta chestie interesanta e ca ar fi bine sa ii asezi in ordinea "numerelor de pe tricou", fiecare tile avand o cifra, pentru ca imediat ce ajungi la primul spatiu din partea de jos a plansei, o sa primesti un ban daca ai asezat in ordine crescatoare acele tile-uri, dar asta insemnand ca uneori trebuie sa iti acoperi fostii workeri cu noul tile achizitionat.
Apoi ai voie sa cumperi bunuri si la spatiul urmator sa le folosesti pentru ceea ce trebuie sa realizam cu adevarat in joc pe plansa mare din centru, constructia de strazi si de borne de kilometraj care iti vor da punctele din dreptul spatiului acoperit de ele. Mai pot fi construite case, piete, etc care le fel vor face o suma a cifrelor inscrise in locul construit si iti vor aduce puncte, dupa care vine spatiul de pe plansa ta unde trebuie obligatoriu sa opresti pentru ca regele isi cere tributul: orice resurse ai peste maximum de 3 si pe care pentru un motiv necunoscut, ai ales sa le strangi in loc sa le cheltui, plus sa renunti la un angajat de al tau, decizie ce va fi extrem de greu de luat.
Ce nu mi-a placut: din nou, plansele proprii facute din hartie groasa si nu din carton, fapt ce face sa se indoaie imediat la colturi si sa se strice dupa o vreme si poate ca jocul tinde sa fie putin cam lung.
Concluzie: A meritat sa alerg oare atat dupa jocul asta? Si da si nu. Vine cu niste elemente interesante pe de-o parte dar nici nu rupe gura targului cu ceva complet inovativ. Etalezi nise stradute pe o plansa pana la urma dupa ce te invarti pe plansa ta pentru a lua resursele. Si pana la urma acolo sta tot jocul, in cum iti planifici plansa ta si cum faci sa nu acoperi workerii extrem de buni atunci cand regele iti cere asta.
Nota 8,4 si un loc meritat in colectie
Nauticus (o partida in 3 jucatori): Alta "vechitura" relativ subestimata de lume de care am aflat de curand si multumita lui Teddy, a ajuns in colectia mea. Vine cu o selectie de actiuni precum cea din Puerto Rico, in care ce a ales un jucator, fac toti, doar ca el ia si un bonus. Pe scurt: luam tile-uri cu bucati din corabii, pe care le asamblam mai apoi. Luam si diverse bunuri pe care le punem in corabia construita si pe care le livram pentru puncte. E mai complex decat las eu sa para aici, se intampla mult mai multe de fapt...
Punctele le luam imediat ce am finalizat o corabie, si aici difera in functie de cat de lunga e corabia. Daca una foarte mici iti aduce vreo 2-3 puncte, una de 4 lungimi, iti aduce vreo 20 de puncte, doar ca dureaza ceva pana o realizezi. Am jucat si cu o greseala, uitand ca la fiecare actiune primim bonus muncitori care ne cara lucrurile cumparate si noi ne-am cam chinuit tot jocul sa facem rost de proprii muncitori si ne-am zbatut de la o runda la alta sa supravietuim. Mi-am amintit de regula asta abia pe la jumatatea jocului cand am vazut acei muncitori desenati in centrul plansei. Initial jocul a parut prea greu din cauza asta si parea ca totul e greu de construit dar cu muncitorii bonus, lucrurile sunt clar mai usor de realizat si poti face mai multe corabii. In orice caz, chiar si cu eroarea respectiva, jocul ne-a placut. Un fel de Puerto Rico cu barcute, mai simplist.
Ce nu mi-a placut: ar fi nedrept sa spun ceva aici dupa ce am si jucat uitand sa folosim acei muncitori bonus, pentru aveam tendinta sa spun ca lucrurile se misca prea greu si esti prea dependent de muncitori. Dar cand o sa jucam partida 2, sigur n-o sa mai avem problema asta si o sa fie usor sa ne dezvoltam.
Nota 8,4 momentan, pentru ca jocul e bun si pot sa anticipez ca la a doua partida o sa ne placa si mai tare
Newton (3 partide. Una in 3 jucatori si 2 solo): Testasem jocul pe Tabletop si stiam ca o sa imi placa. Dupa prima partida in 3, mi-a lasat o impresie foarte buna, cu toate ca ceilalti de la masa au fost coplesiti de complexitatea jocului si in cazul lor s-a lasat cu dureri de cap. Ideea de baza a jocului e sa umplem bibioteca (plansa proprie) cu cat mai multe carti, iar asta o putem face fie dovedind ca am citit anumite carti (au diverse culori), aceste manuale regasindu-se ilustrate pe cartile noaste de joc, fie calatorind prin orasele mari ale lumii si invatand la universitatile de acolo, marcand acest lucru cu un cub. (gasiti si un video pe canalul meu de youtube, unde joc o partida de test). Jocul are o o parte de deck building, in care iti imbunatatesti calitatea cartilor pe care le ai la inceput de joc. In fiecare runda joci o carte (asemanator precum in Gugong sa zicem) si faci actiunea ori actiunile de pe ea. Dupa 5 carti jucate, trebuie sa renunti la una si apoi sa iei punctele din dreptul coloanei sau randului pe care ai reusit sa il umpli cu carti citite in biblioteca ta. Mai exista inca 2 planse pe care te plimbi ca bezmeticul dupa puncte, bonusuri si obiective de final.
Un joc foarte bun, care, daca nu gresesc, e realizat de catre cei care au facut alte jocuri ce mi-au placut foarte mult, precum Grand Austria sau Marco Polo si care nu stiu din ce motiv au "reusit" sa faca si porcaria aia de Lorenzo. Ma rog, se mai intampla si accidente in viata designerilor.
Pentru ca ceilalti s-au declarat coplesiti de acest joc, am ales sa joc varianta solo a acestuia si am reusit sa iau prima data vreo 45 puncte iar apoi 115. Al doilea joc am cumparat foarte rapid niste carti care m-au ajutat sa iau potiuni si sa arunc alte carti nefolositoarea pentru a lua cate 4 puncte mereu si a rezultat o reteta de succes. Foarte tare si ca e un joc relativ scurt si nici nu e chiar atat de complex, dupa ce il joci de vreo 2 ori.
Ce nu mi-a placut: Greu de spus. Mi-a placut cam tot, acum ca stau bine si ma gandesc. Cred ca singurul lucru care nu imi place la acest joc, e pretul si poate grafica si productia puteau sa fie mai bune la un pret ce se indreapta spre 300 lei.
Nota 9 si un loc de cinste pe raft
Oddville (2 partide in 3 jucatori): Un joculet de carti cu tente de euro, care vine cu niste carti asemanatoare cu cele din Saboteur, construind din ele un oras si precum in Carcassonne, trebuind sa potrivesti corect orientarea cartilor de joc, cand le asezi in oras. In fiecare runda o sa joci una dintre cele 4 carti (parca 4 sunt sau 5) pe care le are fiecare la dispozitie, din culoarea sa, si sunt de tip multi-use si iti dau posibilitaea de a lua o resursa, de a lua bani sau de a rezerva o carte din market precum faci faci in Spledor si pe care sa o construiesti cand o sa ai resursele respective.
Resursele nu exista efectiv in joc ci sunt reprezentate in acest joc de meepelsi tai ce vor fi asezati pe o plansa din centru, care e impartita in 4 forme de relief si de exemplu daca vrei lemn, o sa il asezi pe un spatiu din padure. Faza tare, e ca spatiile gratuite din padure se ocupa si apoi trebuie sa platesti 1 ban sau chiar 2 bani pe masura ce mai multi meepalsi iau loc acolo. Odata folosita o resursa, meepalsul respectiv revine la tine. Cartile rezervate, vor fi astfel construite si iti vor aduce puncte direct sau puncte la final, in functie de ce alte carti vor fi asezate in jurul lor.
Un joc bun pentru ceea ce se vrea. Nu mereu ai ocazia sa dai peste un joc de carti reusit, dar asta este unul dintre ele.
Ce nu mi-a placut: Calitatea plansei de joc e scazuta, din carton probabil luat din sursele celor pe care le au aia de la Alea. Iconitele ce arata pretul de construire trebuiau sa fie definite o idee mai bine cu acel contur de alb, ca sa nu se confunde prea mult cu restul graficii inchise de pe cartile de joc.
Nota 8.2 si cred ca o sa mai creasca. Clar ramane in colectie.
Patrician (2-3 partide in 3 jucatori): O vechitura de cand lumea, in care construiesti turnuri in orasele italiene, pe atunci neinvadate inca de virus. Pe scurt, joci o carte de joc din cele 3 disponibile, care iti indica in ce oras ai voie sa construiesti si imediat pui acolo un nivel. Apoi, tot din locul unde ai construit, iei cartea de joc etalata, la tine in mana, ca sa ai mereu 3. Asadar, aici nu tragem cartile in pachet, pe sistem blind, ci stim ca daca o sa construim in Bologna, o sa avem pentru tura viitoare, cartea care ne da voie sa construim in Firenze, de exemplu. Un concept simplu dar interesant si diferit fata de ce am mai jucat pana acum. Poate a mai fost folosit si de altii, dar nu imi amintesc eu acum. Cand s-a atins numarul maxim de nivele a turnurilor dintr-un oras, imediat se face scorul si cine a contribuit cel mai mult la turnul inalt o sa ia banutul cu cifra mai mare si cel care a contribuit mai mult la turnul mic, o sa primeasca tokenul cu cifra mai mica. (fiecare oras trebuie sa aiba obligatirou un turn inalt si altul mai mic)
La final se mai dau puncte pt set-collection de personaje desenate pe unele carti si cam asta-i jocul.
Simplu dar bun, cam din categoria aia family, gen Ticket to Ride, pe care toata lumea il adopta rapid si il intelege.
Ce nu mi-a placut: de grafica nu prea am cum sa ma leg, ca e vechi rau jocul, dar e decenta, totusi de culori pot sa ma leg, oricat de vechi ar fi, culori existau si acum 10 ani, asa ca puteau sa nu le faca atat de apropiate ca nuanta incat uneori, la lumina becului cel putin, sa te mai incurci. La lumina naturala, posibil sa fie ok.
Nota 8,3 si cred ca o sa il dea jos de pe raft pe Firenze, joc pe care apuc sa il joc destul de rar, pentru ca e mai complex decat acesta, dar in esenta ambele fac fix acelasi lucru si folosesc fix aceleasi componente din lemn
Power Grid (o partida in 3 jucatori): aveam multe semne de intrebare si eram sceptic cu privire la acest joc, chiar cu ceva ganduri de a-l da inainte de a apuca sa il joc macar o singura data. Dar, surprinzator, jocul mi-a placut si nu oricum, ci mult. De povestit despre cum se joaca, nu are rost, ca il stie toata lumea si pozele cu acele casute insiruite pe o plansa galben-verzulie indica doar faptul ca fiecare o sa ofere energie electrica oraselor respective, atata timp, cat isi poate pune in functiune "masinaria". Iar centralele functioneaza fiecare cu diferite resurse: carbune, ulei, deseuri, deseuri radioactive iar fiecare va avea un pret diferit la inceput de noua runda. Sigur am facut si niste greseli in distribuirea acelor carti ce trebuie licitate, pentru ca am jucat din ce imi aminteam de la Rahdo, oricum jocul nu e foarte complex. Nu stiu cat a afectat distribuirea cartilor jocul ci probabil doar scorul final. In fine, urmatoarea partida sigur o sa remediez asta, pentru ca absolut toti au indragit jocul acesta si care de care, incerca sa faca pe managerul si sa gaseasca o cale mai buna de a face mai multi bani si de a acapara apoi cat mai multe orase, plus tehnologii cat mai eficiente care sa iti dea voie sa pui in functiune toate centralele.
Ce nu mi-a placut: faptul ca o partida tine mult, 2 ore jumate, poate chiar 3. Pentru asta, trebuie sa ma asigur ca il joc doar in weekend, altfel daca ma apuc intr-o seara pe la ora 10-11, ne ducem pana pe la ora 2 noaptea cu partida si e cam mult.
Curios, banii din hartie nu m-au deranjat, ci se simt bine intr-un joc economic de acest tip. Nici cu grafica nu am nicio problema.
Asadar,
nota 8,4 si un loc in colectie, in ciuda cutiei imense si a duratei mari a partidei.
Santa Maria (3 partide in 3 jucatori): Dupa ce 2 dintre preferatii mei, Rahdo si Zee Garcia, au ridicat in slavi acest joc, am stiut imediat ca trebuie sa il iau si ca e imposibil ca mie sa nu-mi placa, avand gusturi asemanatoare cu ei, in multe cazuri. Si iata ca s-a adeverit, imediat dupa ce ajunsesem pe la jumatatea primei partide. Nu aduce foarte multe lucruri noi sub soare, dar mecanismele sunt inchegate atat de bine si totul decurge atat de placut in acest joc, incat a mers la sufletul meu de gamer, ca uns. Si nu numai la al meu cat si a celorlalti jucatori, pentru ca au cerut rapid inca 2 partide consecutiv.
Facem cam tot ce se intampla in orice alt joc euro, in care strangem resurse si apoi indeplinim contracte ce ne aduc puncte, dar, partea "inovativa" e plansa proprie, care incepe aproape goala, dar o construiesti cu niste piese de tetris (oarecum de tetris) care vin pe ele cu resurse, posibilitati de livrare, bani etc.
Apoi ai actiune de drafting de zaruri, si daca ai luat de exemplu un zar cu cifra 2, o sa activezi tot ce vezi tu pe coloana din dreptul zarului 2, in ordinea asezarii: gen, ia un lemn, ia o maslina, fa o mutare la religie, iar la desenul cu vaporul, livrezi bunuri, doar daca ai resursele necesare, desenate pe cele 4 contracte etalate.
Stiu ca nu pare prea mult joc, din ce spun aici si nici ceva nou sub soare, dar puzzle-ul cu care vine, e absolut magnific. Stai si iti stoci creierii (in sensul bun de data asta), ce tile-uri sa cumperi si unde sa le asezi, incat, atunci cand draftezi zarurile, sa poti activa cat mai eficient spatiile desenate.
Un alt lucru omis, ar fi faptul ca odata activat, zarul o sa ramana pe coloana respectiva, pe ultimul spatiu desenat, blocand astfel acea actiune pentru tot restul rundei.
E greu sa declar ca e cel mai bun joc al anului 2017, pentru ca a fost unul dintre cei mai buni ani, dpmdv, dar clar e acolo in top 3.
Ce nu mi-a placut: Poate faptul ca jocul iti da voie sa folosesti si banii pe scop de activare pe plansa proprie, ceea ce uneori lungeste jocul, daca un jucator strange o avere, iar ceilalti stau practic si se uita la el, pana ce termina de activat toate spatiile.
Nota 9,3 si va recomand cu placere acest joc, chiar daca si el face parte din categoria jocurilor subestimate, in special la noi, de multe ori l-am vazut la reducere foarte mare in magazine si pe forum, vandut la preturi de nimic, pentru ca lumea voia sa scape de "asa zis-ul" joc mediocru.
Si precum si in cazul lui Murano, pe care nu am avut onoarea de a-l lua la reduceri masive, ci l-am prins la pretul de raft, tot asa e si aici cazul, din magazin, parca la vreo 190 lei. Deci nu laud aceste jocuri, pentru ca le-as fi luat la pret mic, ci exclusiv pentru ca sunt extrem de bune si merita pretul full.
Scythe (2 partide, una in 2 jucatori si una solo): Si acum sa vorbim despre acest joc de-a dreptul imens (si la propriu si la figurat). Cochetand mereu undeva in jurul lui top 10 pe bgg, Scythe este un joc pe care l-am ignorat in toti acesti ani, din simplul motiv ca mi se parea prea complex si nici review-ul lui Tom nu m-a lasat sa inteleg prea bine cu ce se mananca acest joc si mai mult, nici Rahdo nu a facut un playthorugh pentru el, ceea ce mi l-a scos total din vizor. In general, daca un joc nu apare la Rahdo, sanse sa ajunga pe raftul meu, sunt minime. Dar, cu ocazia recentului Math Trade, m-am uitat si eu la Scythe, sa stiu daca sa il bifez, si urmarind playthrough de la JonGetsGames, m-a fermecat dupa numai 5 minute (jocul, nu Jon, oricat de carismatic ar fi si de bine ar realiza clipurile). Dupa numai 15 minute din clip, visam deja sa il am pe raft.
Si a ajuns in cele din urma (Multumesc Daniel, Pionul.ro) si m-am pus pe invatat jocul. Ca de ce sa mai ocolim treburile si sa nu spunem adevarul. Jocul asta e complex ca dracu. Si faza e ca nu pare. Dar imediat ce am inceput sa il jucam, mi-am dat seama ca din simpla mutare a unui pion pe plansa mea, se declanseaza o sumedenie de lucruri pe care trebuie sa le iau in calcul, ceea ce, pentru prima partida, duce la solicitarea procesorului din dotare si uneori la crash-uri ale creierului.
Tom Vasel zicea intr-un podcast, ca Scythe e un joc destul de simplu iar Great Wester Trail e mult superior dpdv al complexitatii. Bai baiatule! Pai cum asa? Eu am jucat Great Western Trail si l-am invatat destul de usor, fara prea mari batai de cap si il joc cu ochii inchisi, chiar si acum, la ceva timp de pauza de la ultima partida, inca retin regulamentul si ce trebuie sa fac in GWT. E net inferior ca (virgula) complexitate.
Nici nu pot sa il compar. GWT are un mecanismele super bine legate, merge atat de usor, parca il inveti de la sine. In Sythe, imi da cu blue-screen. Dar, sa trecem peste comparatia complexitatii si sa vorbim de joc.
Ce imi place la Scythe: nici nu stiu cu ce sa incep. Pana si aici e complex jocul asta. Productia e absolut magnifica, de la planse, la banuti, figurine, superbele turete diferite la fiecare factiune si terminand cu operele de arta, care sunt cartile de joc. Cred ca nu bat campii, daca spun ca acele carti, daca ar fi scalate si puse in rama, ar putea oricand sa ia loc pe peretii unei galerii de arta. Nici macar nu pot spune ca jocul asta are o grafica superba, pentru l-as jigni, folosind un termen atat de banal. Jocul in sine, e o opera de arta, in care regasim picturi in miniatura, si nu ma pricep la pictura, dar multe dintre ele, par a fi niste imbinatii de picturi vechi, rupte parca din vremea Carului cu Boi a lu`Grigorescu si blenduite cu obiecte futuriste, precum acele turete, ce se vad undeva pe fundal.
Mai multe de atat, jocul vine presarat si cu un varf de poveste, acele carti superbe, avand fiecare cate o explicatie a ceea ce se intampla in peisajul din fata ochilor si practic, reusind astfel sa te cufunde si mai mult in tematica sa.
Mi se pare ca s-a pus extrem de mult accent pe mecanici de joc si in special pe acele planse de joc, pe care le alegi random si care difera destul de mult fata de ce au ceilalti jucatori, si totusi, nicio clipa nu iti da impresia ca cineva are vreun avantaj. N-am simtit deloc ca eu as avea vreun avantaj pentru ca pot sa trec raurile inca de la inceput, iar prietena avea abilitatea de a folosi cartile de atac, pe post de resursa joker. Fiecare luru iti venea in ajutor la momentul oportun si totul a avut sens.
Modul in care faci upgrade pe plansa proprie, e genial gandit, cum iti eliberezi un cub din partea de sus, astfel avand practic sa zicem mai multe mutari, dar totodata, mutat jos, acel cub o sa acopere un spatiu si implicit iti va ieftini construirea de cladiri sa zicem.
Partea cu atacul, care la inceput mi se parea cea mai slaba parte a jocului, e de fapt si ea superba. E un element de bluf prin care poti ataca la deruta, punand 0 in dreptul puterii alese si doar simuland ca o sa joci o carte, iar adversarul, speriat ca o sa piarda, foarte posibil sa isi foloseasca maximum de atac plus cartea, la final dezvaluind ca tu ai "0" si tot ce ai vrut o fost doar sa il faci sa piarda puterea, iar la scurt timp, o sa urmeze cu adevarat atacul pe care tu il planuiai, si ghici ce? Acum, adversarul nu mai e pregatit pentru atacul tau. Foarte tare! Mai mult de atat, e genul de joc, in care conflicul nici macar nu e necesar, putand sa va axati pe alte lucruri, si spun asta in primul rand petru cei care se sperie de conflicte si de razboaie.
Am scris o gramada si imi dau seama ca nici nu am apucat sa vorbesc despre cum se joaca acest joc. Atat de mule lucruri imi plac despre el. Dar sa incerc pe scurt: O plansa cu hexagoane (sper ca sunt hexagoane, nu mai retin
)) de pe care pleci din baza factiunii alese cu figurina de baza si 2 workeri si in fiecare runda ai pe plansa proprie, 4 spatii in care poti pune pionul, fapt ce nu te lasa sa repeti 2 runde la rand, acelasi lucru (cu o singura exceptie). O actiune ar fi sa muti oamenii cate un spatiu, dar fara sa traversezi apele (asta o sa avem voie mai tarziu), alta te lasa sa produci resursele indicate pe hexagonul unde sunt mepalsii tai, alta te lasa sa cumperi resurse cu 1 ban si alta te lasa sa faci iti cresi puterea de lupta (cea folosita in combat). Apoi, fiecare actiune, are in partea de joc cate o subactiune, loc unde trebuie sa platesti cateva resurse indicate pentru: construirea cladirilor, cel mai util dupa mine fiind tunelul, ce te lasa sa te "teleportezi" rapid in zone indepartate pe plansa, apoi alta zona cu construirea de turete, cele care te ajuta sa intrii in combat si sa pui pe fuga muncitorii adversarilor, furandu-le resursele adunate si necheltuite inca, alta zona cu upgrade, unde muti un cub de sus, in partea de jos, reducand costul resurselor ce trebuie platite pe viitor. Mereu cand ai atins un obiectiv, pui o stea pe spatiul de obiective (ai ajuns la popularitate maxima, ai ajuns la putere maxima, ai pus pe plansa toate cele 4 turete, despre care am si uitat sa spun ca fiecare aduce cate o abilitate speciala pt restul jocului, mai pui o stea cand castigi o lupta etc)
Jocul se termina cand cineva a pus a 6-a stea obiectiv si apoi se inmulteste spatiul de popularitate unde ai ajuns si care corespunde cu un numar de banuti, cu stelele, cu hexagoanele de pe plansa, ocupate de catre tine si cu resursele acumulate si ramase inca necheltuite. Cine e mai bogat, a castigat Scythe.
Am jucat apoi varianta solo cu Automa, dificultate pe "Normal", si rau am facut, ca m-a casapit. Ceva gen 109 la 54 bani. Dar, am facut si multe greseli pentru automa, uneori in vafoarea ei, alteori in defavoarea ei. Regulile sunt destul de complicate pentru automa si vine cu un manual maricel special pt acest mod. Practic, aproape ca mai inveti inca o data jocul, asa pare, ca are o mie de scenarii si de exceptii de la regula.
M-am uitat apoi la alte 2 partide vs Automa, sa vad daca nu sunt eu prea necopt sa joc ceva atat de complex si de ce am facut atatea greseli de regulament. Dezastru la cei 2, cel putin la Slickerdrips, i-au dat aia in comentarii o lista de vreo 21 de greseli pe care le-a facut, jucand modul Solo, semn ca nu sunt singurul care se simte coplesit. Mi se pare mult mai simplu de jucat in 2 persoane, decat Solo. Am facut doar o singura mare greseala cand am jucat partida contra prietenei, si anume, am uitat sa spun de spatiul cu fabrica, ce e contorizat ca fiind 3 spatii ocupate, atunci cand calculezi banii de la final.
Ce nu mi-a placut: Greu de spus. E o adevarata capodopera, cu o atentie amanuntita atunci cand a fost conceput, atat mecanic cat si grafic, dar poate modul Automa putea fi realizat mai user-friendly si jocul e destul de complex pentru mine, astfel incat sa nu imi doresc sa il joc foarte des. In niciun caz nu e genul de joc, asa cum vorbeam mai sus de Santa Maria, inca care imediat dupa ce terminam o partida, sa zicem: hai inca una! Aici ai nevoie de ceva timp de relaxare, pentru ca iti pune serios creierul la munca si te simti chiar putin obosit.
Concluzie:
Nota 9,2 si un loc bine meritat pe raftul meu deja prea plin, dar care uite ca mai poate accepta chiar si o cutie imensa, daca jocul e pe masura. Probabil ca nota o sa mai screasca pe masura ce o sa-l mai joc, pentru ca sigur o sa devina totul mai familiar si sentimmentul de a ne coplesi, o sa cam dispara.
Momentan e cel mai heavy joc pe care l-am jucat, alaturi de Alchimistii. Si daca tot faceam o comparatie si cu Great Western Trail, la inceput, daca ar fi sa le clasez, momentan, tot GWT imi place mai mult. E mai smooth si are si deck-building, ceea ce noua ne place foarte mult.
Jocul lunii: Santa Maria, care, intr-o luna plina de jocuri bune, a reusit sa iasa pe locul intai, avand adversari redutabili precum: Scythe, Marco Polo, Architects of the West Kingdom sau Istanbul.
In orce caz, Scythe are mari sanse sa il depaseasca, dupa ce o sa il mai explorez in perioada urmatoare.
At The Gates Of Loyang este ultimul joc din cunoscuta ”harvest trilogy” a lui Uwe Rosenberg. Tematică agricolă, foarte populară printre jocurile designerului insa de data asta, mecanisme de joc foarte diferite.
Mi se pare ca Scythe are mecanisme mai simple dar si mai bine legate (alta e problema, nu mecanismele), pe cand GWT le are mai complexe, si unele nu au niciun sens tematic, doar placerea de a inventa ceva deosebit. Mi-a luat mai mult timp pana am inteles GWT decat Scythe, dar la Scythe cu cat l-am jucat mai mult, cu atat m-au plictisit partidele. Mai ales cele in 3 jucatori. Nu l-as juca niciodata in 2, ca practic poti juca singur fara sa ai nicio treaba cu celalalt. Mai bine joc TMars solo.
