Concurs All Hallows Even

Post Reply
User avatar
DanielIndru
King Meeple
King Meeple
Posts: 7121
Joined: 20 Dec 2010, 09:32
Custom Rank: Going Cardboard
Location: Timisoara
Contact:

Concurs All Hallows Even

Post: # 19896Post DanielIndru
29 Sep 2011, 17:36

Goingcardboard.ro alături de Regina & Nebunul prezintă:

Adunaţi-vă în jurul meu, dragilor, căci am veşti bune pentru voi, deşi vremurile sunt grele şi multe zgomote sumbre se aud din întuneric. Dihănii din cele mai felurite şi cu înfăţisări groaznice mârâie din umbră şi zgârie noaptea uşile. Fantome ale trecutului întunecat bântuie în jur, cu sunete de jale şi durere. Întunericul ne împresoară de peste tot cu ale sale tenebre şi ne apasă tot mai greu cu liniştea care nu prezice lucruri bune. Dar putem împreună să ţinem piept tuturor acestor urgii, putem să le înfruntăm şi chiar să le învingem dacă ne unim puterile şi ne folosim talentul pe care fiecare din noi îl are. Haidem să ducem încă o luptă cu răul, să ţinem piept furtunii şi să nu plecăm capul în faţa vremurilor... ci să le arătăm din ce suntem făcuţi şi să învingem!!
Image
În ziua de All Hallows Even (sau Halloween dacă vă place mai mult) adică pe 31 octombrie, vom premia pe cei mai destoinici dintre voi cu jocuri unul şi unul. Zice-se că în acea noapte multe spirite rele se vor arăta pe pământ şi depinde numai de noi să facem în aşa fel încât să nu le lăsăm să-şi facă de cap în lumea noastră. Pentru asta avem nevoie de harul vostru, de talentele cu care aţi fost înzestraţi şi de abilităţile pe care le aveţi ca să le punem în slujba binelui.

Cum se întâmplă astfel de lucru magic? E foarte simplu, uite ce trebuie să faceţi: începeţi prin a cotrobăi prin colecţia voastră sau a prietenilor şi alegeţi-vă un joc drag vouă. Aruncaţi un ochi şi aici, poate e ceva ce vă surâde şi v-ar place să-l încercaţi. Şi apoi puneţi pe masă jocul şi jucaţi-l. Dar jucaţi-l, nu vă jucaţi cu el. Puneţi în joc suflet şi simţire, implicaţi-vă total şi lăsaţi jocul să vă învăluie din toate părţile. Lăsaţi-vă duşi de val, deschideţi-vă inima şi primiţi toată bucuria jocului şi toată inspiraţia pe care numai joaca reuşeşte să ne-o dea.

Şi apoi puneţi-vă inspiraţia şi talentul la treabă şi creaţi din neant armele cu care veţi participa la marea luptă. Aşterneţi pe hârtie gânduri, povestiţi cum a mers jocul şi cum s-a simţit lumea din jur, cum v-aţi simţit voi şi cum v-a transformat experienţa. Faceţi fotografii în timp ce vă jucaţi şi surprindeţi atmosfera magică specifică acelor momente. Fiţi creativi şi fiţi unici. Fiți inovatori și veniți cu perspective noi și nemaivăzute. Vreau să aud despre bine şi rău, despre întuneric şi lumină, despre cum se întoarce roata norocului, despre soartă şi destin, despre fericire şi durere, despre transformare şi renaştere.

Concret, uite ce mă aştept de la voi:

- Să primesc o lucrare care să fie un review sau o prezentare sau o sesiune de joc sau un foto-reportaj sau o poveste scrisă de voi sau orice altceva legat de boardgames, dar tematic trebuie să se încadreze în ce am descris mai sus.
- Bineînţeles că se acceptă numai lucrări originale care nu au mai fost văzute până acum de ochii nici unui muritor.
- Oricine din lumea asta poate participa cu oricâte lucrări.

Startul se dă astăzi şi acum şi aveţi la dispoziţie 3 săptămâni ca să creaţi ceva unic şi special. Lucrările se primesc pe email la adresa danielindru@yahoo.com şi puneţi musai la subiect „All Hallows Even – nume participant – nume lucrare”. Data limită este 22 octombrie, mai târziu de atât e prea târziu şi lumea nu va mai putea fi salvată. Urmează apoi un proces de selecţie riguroasă din partea mea şi a lui Alex de la R & N a lucrărilor primite şi publicarea celor alese aici pe site.

În perioada 24-30 octombrie acestea vor fi la dispoziţia publicului care le poate citi şi îşi poate da cu părerea apăsând butonul LIKE de pe pagina respectivă. Toate lucrările vor primi apoi note şi notarea se va face într-un sistem foarte simplu – în explicaţiile de mai jos n este numărul de lucrări participante:

- Fiecare lucrare va primi o notă între 1 şi n pentru numărul de LIKES primite de la public – pentru cele mai multe LIKES se primeşte nota n, pentru cele mai puţine 1.
- Fiecare lucrare va primi o notă între 1 şi n de la mine.
- Fiecare lucrare va primi o notă între 1 şi n de la Alex.
- Cele 3 note se adună şi se impart la 3 şi aceasta e nota finală.
- În cazul în care două sau mai multe lucrări au acelaşi număr de LIKES sau nu mă pot hotărî dacă o lucrare e mai bună decât alta, se va acorda aceeaşi notă ambelor lucrări şi nota imediat următoare nu se va mai acorda deloc.

Sper că am reuşit să vă stârnesc suficient de tare imaginaţia şi dorinţa de a fi parte a acestui eveniment cu totul special prin care aveţi şansa să arătaţi lumii întregi cât de mult vă doriţi să o salvaţi și să ne oferiți tuturor o toamnă luminoasă și fără primejdii… dar și cât de mult vă doriți un minunat boardgame. ;)

Ah, nu am pomenit nimic de premii. Ia fiţi atenţi puţin la mine ce avem în traistă:

The Witch of Salem – un joc cooperativ foarte tematic, plasat in universul lui Lovecraft, creat de Michael Rieneck (cunoscut şi pentru Cuba sau The Pillars of the Earth) şi ilustrat de Franz Vohwinkel (cunoscut şi pentru Egizia, The Princes of Florence, Samurai, Taj Mahal, Amun Re, Tikal şi muuulte altele).

Gosu – ce să vă mai zic aici ce nu ştiţi deja? Goblini, luna însângerată, războinici şi poate cea mai bună grafică făcută vreodată unui joc de cărţi.

The Lord of the Rings: The Card Game - aici chiar nu mai am nimic de zis.

Ba da, am. :) L-am testat că nu îmi place să vorbesc în vânt: e cel mai bun joc tematic pe care l-am văzut până acum, e excelent ca mecanică şi calitatea e foarte bună... pur şi simplu e un film care se desfăşoară pe masă în faţa ta. Must have!

Iar aceste minunate premii se vor acorda la alegerea câştigătorilor. Cel care va avea cea mai mare notă finală îşi va alege un joc, cel de pe locul 2 îşi va alege un joc din cele rămase, iar cel de locul 3 va primi ce bunătăţi or mai rămâne.

V-am convins? Eu sper că da. Hai să vedem ce demoni creativi zac în fiecare dintre voi. :)

_________________________________________________________________________

PS: Cu acest prilej vă anunţ că goingcardboard.ro a împlinit o lună, timp în care a primit peste 1.000 vizite de la voi. Vă mulţumesc că mi-aţi călcat pragul şi vă aştept în continuare să vorbim despre boardgames şi să descoperim jocuri tot mai bune. Vă mulţumesc că aţi avut răbdare în această perioadă de grele încercări pentru mine (din punct de vedere tehnic, în special) şi aţi revenit constant la un site care arată din ce în ce mai bine. :D

Primesc cu drag în continuare comentariile şi sugestiile voastre şi, atunci când e cazul, nu vă sfiiţi să mă criticaţi şi să vă arătaţi nemulţumirile faţă de ce găsiţi pe site. Cheers!
Last edited by DanielIndru on 30 Sep 2011, 13:36, edited 1 time in total.

User avatar
VickdaReaper
Super Moderator
Super Moderator
Posts: 3331
Joined: 16 Feb 2010, 18:00
Location: Bucuresti
Contact:

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 19900Post VickdaReaper
30 Sep 2011, 11:36

djdano wrote:Gosu – ce să vă mai zic aici ce nu ştiţi deja? Goblini, luna însângerată, războinici şi poate cea mai bună grafică făcută vreodată unui joc de cărţi.
M-as mai uita o data pe grafica de la premiul numarul 3 inainte sa fac ultima afirmatie. Nu de alta, dar in acel caz se incearca si crearea unei atmosfere, nu doar desenarea unor personaje. Parerea mea, hac! :)
Pentru board games sunt fidel cum era Castro pentru Cuba...

Colectie

User avatar
DanielIndru
King Meeple
King Meeple
Posts: 7121
Joined: 20 Dec 2010, 09:32
Custom Rank: Going Cardboard
Location: Timisoara
Contact:

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 19901Post DanielIndru
30 Sep 2011, 11:41

Am zis "poate". :)
Oricum ține de gusturile omului, că dacă unii oameni nu au văzut/citit filmele/cărțile sau pur și simplu nu gustă universul lui Tolkien, n-o să aprecieze nici LCG-ul cu pricina... dar poate se vor lăsa "furați" de golbinii șugubăți.

acidutzu

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 19902Post acidutzu
30 Sep 2011, 13:22

În perioada 24-30 septembrie acestea vor fi la dispoziţia publicului
...publicului detinator de masina timpului. :D

User avatar
suf
King Meeple
King Meeple
Posts: 2715
Joined: 30 Jul 2010, 17:16
Location: Timisoara

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 19903Post suf
30 Sep 2011, 13:30

acidutzu wrote:
În perioada 24-30 septembrie acestea vor fi la dispoziţia publicului
...publicului detinator de masina timpului. :D
Eee, mai e pana la anu' :P

User avatar
DanielIndru
King Meeple
King Meeple
Posts: 7121
Joined: 20 Dec 2010, 09:32
Custom Rank: Going Cardboard
Location: Timisoara
Contact:

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 19904Post DanielIndru
30 Sep 2011, 13:37

acidutzu wrote:
În perioada 24-30 septembrie acestea vor fi la dispoziţia publicului
...publicului detinator de masina timpului. :D
Da, vad ca e un "bug" pe care l-am luat de pe forum... cred ca de la tasurinchi. :D

Am corectat.

User avatar
DanielIndru
King Meeple
King Meeple
Posts: 7121
Joined: 20 Dec 2010, 09:32
Custom Rank: Going Cardboard
Location: Timisoara
Contact:

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20002Post DanielIndru
07 Oct 2011, 13:07

Mai aveţi două săptămâni, dragii moşului, ca să trimiteţi lucrări ce pot câştiga unul din jocurile puse la bătaie:
Image

Image

Image

User avatar
DanielIndru
King Meeple
King Meeple
Posts: 7121
Joined: 20 Dec 2010, 09:32
Custom Rank: Going Cardboard
Location: Timisoara
Contact:

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20113Post DanielIndru
16 Oct 2011, 15:44

A mai rămas o singură săptămână până când vom începe să publicăm și să "LIKE" lucrările primite.
Dacă vă plac jocurile propuse ca premii, trimiteți lucrările voastre... cât mai e timp!!

User avatar
DanielIndru
King Meeple
King Meeple
Posts: 7121
Joined: 20 Dec 2010, 09:32
Custom Rank: Going Cardboard
Location: Timisoara
Contact:

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20163Post DanielIndru
20 Oct 2011, 09:43

Şi începem numărătoarea inversă căci mai sunt numai 3 zile.
Aştept în continuare lucrările voastre - de preferat cu pozele uploaded pe BGG sau altă variantă de photo sharing.

User avatar
DanielIndru
King Meeple
King Meeple
Posts: 7121
Joined: 20 Dec 2010, 09:32
Custom Rank: Going Cardboard
Location: Timisoara
Contact:

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20204Post DanielIndru
24 Oct 2011, 17:40

Conform principiului "Less is more", avem în concurs două lucrări mari și late, de cea mai bună calitate.
Sunt extrem de plăcut surprins de nivelul lor, nici nu îmi puteam dori mai mult pentru primul concurs de acest gen. Felicitări!

acidutzu a scris O altă poveste, iar deeug ne poartă Pe drumuri de… galaxie.
Citiți-le lucrările căci sunt minunate și dați LIKE dacă vă plac, iar la sfârșitul săptămânii vom decide cine e cel mai bun.


Aștept sugestiile și comentariile voastre cu privire la concursul prezent, cum credeți că se poate îmbunătăți desfășurarea celor viitoare din punct de vedere organizatoric sau tematic, chiar și ce premii v-ați dori să câștigați. :)

Cheers!

acidutzu

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20205Post acidutzu
24 Oct 2011, 18:18

Putem imparti premiul trei? :lol: :lol:

User avatar
DanielIndru
King Meeple
King Meeple
Posts: 7121
Joined: 20 Dec 2010, 09:32
Custom Rank: Going Cardboard
Location: Timisoara
Contact:

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20364Post DanielIndru
02 Nov 2011, 01:10

Cu o mică întârziere datorată unor probleme tehnice, anunţ cu surle şi trâmbiţe că ambele lucrări au fost fantastice şi numai publicul a reuşit să facă departajarea.
Câştigător este deci deeug şi imediat după el - suflându-i în ceafă - acidutzu.

Mulţumesc participanţilor şi celor care au citit/votat lucrările.
Ne vedem în curând la un nou concurs!

User avatar
deeug
King Meeple
King Meeple
Posts: 855
Joined: 18 Jan 2011, 22:12
Custom Rank: Game Explorer
Location: Bucuresti

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20376Post deeug
02 Nov 2011, 14:58

Hehe! In sfarsit a venit si rezultatul! mai bine mai tarziu...:)
felicitari pentru scriere si pentru premiu acidutzu, ma bucur ca am concurat impreuna!

User avatar
Chuckila
King Meeple
King Meeple
Posts: 5084
Joined: 31 Jan 2010, 02:30
Location: Cluj Napoca

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20377Post Chuckila
02 Nov 2011, 15:02

Whacha gettin'? Ha, watcha gettin'?

User avatar
deeug
King Meeple
King Meeple
Posts: 855
Joined: 18 Jan 2011, 22:12
Custom Rank: Game Explorer
Location: Bucuresti

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20378Post deeug
02 Nov 2011, 15:41

eu am ales!!!
"Lord of the rings" dar ssssssst! nu mai zi la nimeni!

User avatar
Chuckila
King Meeple
King Meeple
Posts: 5084
Joined: 31 Jan 2010, 02:30
Location: Cluj Napoca

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20379Post Chuckila
02 Nov 2011, 15:44

deeug wrote:eu am ales!!!
"Lord of the rings" dar ssssssst! nu mai zi la nimeni!
Asa, gata. I got you covered my brotha! No one will ever know!

acidutzu

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20380Post acidutzu
02 Nov 2011, 15:59

Din pacate am aflat eu. :lol:

User avatar
deeug
King Meeple
King Meeple
Posts: 855
Joined: 18 Jan 2011, 22:12
Custom Rank: Game Explorer
Location: Bucuresti

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20382Post deeug
02 Nov 2011, 16:19

dar sunt convins ca nu de aici ci pe alte cai(ezoterice)...;)

acidutzu

Re: Concurs All Hallows Even

Post: # 20511Post acidutzu
08 Nov 2011, 20:00

Toate pisicile sa fuga! Raul pandeste din umbra!
from http://www.boardgamegeek.com/image/1144167

Atunci cand nu sta lejer pe canapea. Pandind!
from http://www.boardgamegeek.com/image/1144166

Post Reply

Return to “Concursuri ForumBoardGames.ro si parteneri”