L-am luat in cele din urma. Cu greu! Sa zicem doar ca primul nascut se va duce la altcineva, in schimbul banilor de TS:A. Dar copii mai faci, pe cand promouri cu Avatare pe unde mai gasesti?
Sa incep povestirea cu deschisul cutiei. Vai de mine, parca deschisesem o veche camera mortuara! A unui raton putrezit. Imbibat in titei. Oribil miros si inca se mai simte. Iar cartile erau/sau cel putin se simteau uleioase (primul pas de razbunare al cartilor impotriva degetelor pline de snacksuri). Acum nu se mai simt si pielea mainilor imi e mai fina.
Apreciez faptul ca au facut insertul mai lat astfel incat sa incapa lejer cartile sleevuite. Avand doar Thunderstone-ul original si prima extensie nu putem decat sa fim multumiti de tokenurile de XP.
M-am stresat putin, negasind separatorul de la Thunderstone Shard, dar cautand pe BGG am inteles de ce lipsea si la ce foloseau separatoarele de la Basic deck. Poate sunt inutile pentru multi, dar eu sunt multumit de faptul ca la inceputul jocului imi iau direct setul de carti (evident la sfarsit trebuie sa le separi, dar tot pare o idee buna).
Plansa de joc – este bine-venita, mai ales pentru pisica mea, care avea probleme cu penalitatile la lumina si acum, avand scris, ii este mult mai usor. Partea proasta este ca sunt cartile mai rasfirate si trebuie sa ne intindem mai mult sa citim abilitatile monstrilor.
Sa nu uitam ca plansa de joc are doua fete (salbaticia fiind mai usor de strabatut decat temnitele).
Cartile de Disease (acum numite Curse) – imi place ca au diverse moduri prin care sa fie eliminate, dar erau mai interesante daca ofereau si altceva decat „atac -1” (precum cele din Doomgate Legion).
Randomizer-urile (clar trebuie sa facem o petitie catre Academia Romana sa introduca termenii din board game-uri in noul DEX, pentru ca nu pot sa le spun amestecatoare nici daca viata mea ar depinde de asta) cu o mica descriere ii ajuta pe cei care nu stiu toate cartile pe de rost. Mi se intampla in original sa trag niste carti cu eroi/obiecte si, doar intinse pe masa, sa observ ca nu-mi placea ceva la ele (fie ca faceau jocul prea usor, fie ca aveam trei vrajitori). Asa poti sa te uiti la ele si sa iti populezi satul/temnita pe gustul tau – un fel de scenarii (?).
Cartile – mai clare, cu simboluri mai usor de inteles (desi, daca nu ai trecut prin original, nu te prinzi ca pachetelul de mancare reprezinta forta si ca e o referire la proviziile pierdute). Nu ma supara rozul de pe arme – e chiar linistitor.
Familiars – poate principalul motiv pentru care am vrut jocul
. Nu schimba radical jocul, dar ofera acel ceva in plus care te ajuta sa progresezi mai repede. Putin dezamagit de faptul ca pot detine doar unul (credeam ca iei mai multi si-i folosesti in functie de necesitati).
Avatarurile – sau motivul pentru care o sa trag pe nas aurolacul emanat de cutie pentru a uita de foame luna asta – sunt OK. Citisem pe BGG cum ca doar Rangerul e bun, dar eu am ales Hotul si am putut cumpara lucruri scumpe mai repede, iar Oana a luat Luptatorul care folosea arme mult mai grele si, la sfarsit, intra in lupta cu o arma neechipata.
Manualul – reguli mai bine explicate (dar tot are niste scapari pe la exemple). Diferenta majora, fata de original, pe care am intalnit-o se refera la legatura dintre eroi si obiecte (daca un erou poarta o arma pe care o pierde nu mai poate sa ia alta arma) sau la faptul ca nu poti distruge o carte pe care ai folosit-o deja. Mici detalii care nu existau in primul Thunderstone si care au generat zeci de intrebari pe BGG.
Alt lucru bun este diferentierea Battle effects/Aftermath effects. In original erau probleme de genul „daca zice ca imi omoara un erou, mai participa sau nu la lupta?”.
Prepare – noua actiune care te ajuta sa nu mai cedezi nervos cand tragi eroi fara arme si arme fara eroi (dupa doua pregatiri succesive am reusit sa-mi fac un atac de 25 si sa omor cel mai rau dragon, chiar si fara lumina).
Si cum era sa uit de noile carti de inceput – Regular + Longspear ofera o carte in plus si Thunderstone shard ofera un XP daca invingi monstrul. Mult mai bune decat precedentele carti, fiind folositoare chiar si spre finalul jocului.
Alte mici detalii – glosarul are si pozele cartilor, manualul contine trei scenarii si solutiile pentru varianta epica sau solo (eu mi-am mai manifestat reticenta fata de varianta epica, preferand sa ma adaptez la ce am decat sa adaptez jocul la ce vreau, dar multora le place, asa ca e un mare plus).
Acum cateva pareri despre cartile intalnite in primul joc:
Eroii
- Aird – trebuia sa o am (avand si avatarul hot). Toate nivelurile interactionau cu adversarul, dar Lvl 3 iti permite sa ii furi un erou. Nici nu pot reda rasul diabolic pe care mi-l provoca aparitia ei in mana. Si am abuzat de ea (mi se pare prea puternica, mai ales fata de sotie) pana cand i-am vazut ochii inlacrimati de caprioara ranita, pisica mea pierzand orice sansa de a mai intra in temnita, si am decis sa nu-i mai folosesc abilitatea. Cu altii merge, dar iubirea cere anumite sacrificii.
- Veilminder – prin distrugerea/decartarea lui (la nivelurile mai mari) poti transforma orice monstru de Lvl 3 intr-un mielusel cu multa viata.
- Whetmage – ce pot sa zic, decat temnita -> experienta -> din nou in temnita -> avansezi un erou care produce si mai multa experienta.
Satul
- Bandia’s wisdom – a fost prima mea carte cu care intram in temnita, desi nu aveam sanse sa castig, dar tot primeam niste experienta.
- Dancing sword – lumina si +2 la atac neechipata. Oana cu avatarul ei avea +4 la atac cu ea neechipata.
- Mass teleport – cu ea am obtinut atac 25.
Monstrii
- Phoenix – din cauza lui a durat jocul peste doua ore. Cele doua pasarele au fost omorate de cel putin 30 de ori. O tona de experienta, dar iar, si iar, si iar, si iar... oare ce monstru apare... aaa, un phoenix! Si iar un curse!
- Asta e un bun exemplu de eroare umana. Oana ucide Shrouded Cadaver si-mi da un curse, iar eu, in loc sa-l pun in discard pile, il tin in mana. Asa ca tura urmatoare atac vipera si, avand deja curse-ul, ii mai dau pisicii inca doua. Ups!
- Ash Dragon a stat mult in temnita pana cand sa ma pot apropria de el. Oana nu voia sa-si piarda Dancing sword-urile si l-a evitat. Am ramas fara torte, dar pseudodragonul mi-a luminat calea pentru restul jocului.
- Cel mai rau monstru. M-am folosit de Mass teleport pentru a avea ce sa decartez si i-am furat un erou Oanei, pentru a nu-mi distruge eroul meu (al ei se intorcea in discard pile, chiar daca murea). Sapte puncte de victorie, dar cat am mai suferit! Mai tarziu am vazut ca-mi scadea 3 unitati de lumina. Si depindeam doar de pseudodragon pentru lumina.
Cam atat. Eu zic ca a meritat sa dau originalul si sa iau Advance-ul. Si mai mult ca sigur ca reeditarile extensiilor originale se vor face dupa noul tipar, deci nu am decat de asteptat.
AHHH!!! Si sa nu uit sa-l parasc pe Mihai care, nepasator la zbucimul meu legat de acest joc, a decis sa-mi intinda o capcana. Asa ca, atunci cand am ajuns sa iau jocul, mi-a zis ca tocmai il luase altcineva. Nu numai ca eram la un pas de anevrism, dar ma si vedeati in prime time cu mascatii pregatiti sa sparga usa si eu catarat pe acoperis, gol, cu urechea lui in dinti. Cu grenade lacrimogene pocnind ici si colo. Cu Oana, lesinata pe caldaram, murmurand „de ce? de ce a trebuit sa se intample asta?”. Cu ziaristi dezbatand daca wargame-urile ar trebui interzise si spunand ca acesta e un exemplu clar al decaderii societatii. Cu batranei gura-casca care marturisesc in fata camerei ca pe vremea lor era mai bine: „Ehehei, pai pe vremea mea la sotron nu vedeai asa ceva!”. Cu saptamani intregi de programe pe OTV despre „Macelul de langa Cismigiu! E bine ca oamenii sa aiba colti si gheare? Oare Elodiei ii plac eurogames sau ameritrash-uri?”.
iu ar fachin adictiv :p am ajuns sa astept posturi de genul asta ca pe un nou episod din serialul preferat (care de fapt nici nu exista, so you've got precedence) 
